​​Poli Iași a profitat din plin de erorile din defensiva celor de la CSU Craiova, s-a impus cu 3-2, și s-a calificat în semifinalele Cupei României.

HotNews.roFoto: Hotnews

Breeveld a deschis scorul în minutul 13, după ce a executat un lob superb de la marginea careului (Horșia a trimis o pasă pe apărarea visătoare a oltenilor). În minutul 42, Horșia a dublat avantajul gazdelor cu o foarfecă laterală (acesta se afla singur în mijlocul careului oltenilor).

Dan Nistor a reaprins speranțele oltenilor după ce a reușit o dublă: a transformat un penalti în minutul 55 și a profitat de o eroare a portarului Denis Rusu, care nu a reușit să rețină un șut de la distanță în minutul 90.

Echipa lui Mircea Rednic a dat lovitura în minutul 90+2, când Breeveld a reușit dubla cu o lovitură de cap. Centrarea decisivă i-a aparținut lui Passaglia.

Ce au declarat cei doi antrenori:

"Sunt fericit, mă bucur pentru băieţi. Ştiu că sufereau, muncă multă, sacrificii şi rezultatele nu veneau. Au venit într-un meci în care noi ne-am califcat în semifinale. O victorie muncită, poate şi mai frumoasă pentru că am înscris în ultimul minut de prelungiri. Dar mi-aş fi dorit să nu ajungem acolo. Am avut 2-0, puteam să facem şi 3-0. Nu ne-am relaxat, Craiova este o echipă puternică, ne-a apărat foarte bine. Nu pot decât să-I felicit pe jucători pentru efort. La 2-2 nu mai ştiam pe cine să înjur, pe cine să bat, să mă bat singur...", a spus Rednic în direct la Digi Sport.

"Cred că am făcut o primă repriză destul de modestă, nu este normal să începem aşa meciul. După 2-0 ne-am revenit. Aşa este fotbalul, ne-am relaxat, dacă te relaxezi poţi primi gol şi să plăteşti. Noi în seara asta am plătit cash. Am revenit de la 2-0, am pus presiune, adversarul nu a contat în repriza a doua pe atac, dar am fost naivi la ultima fază să primim gol, asta a fost deranjant", a spus Papură la Digi Sport.

Au evoluat echipele:

Poli Iaşi: Rusu – Cabral, Frăsinescu, Klimavicius, Şerban – De Iriondo, Breeveld, Horşia (Omoh ’54), Grădinaru – Luckassen (Mahamadou ’72), Andrei Cristea (Passaglia ’59) . Antrenor: Mircea Rednic

CSU Craiova: Pigliacelli – Ivan, Acka (Bancu ’88), Dielna (Qaka ’46), Vătăjelu – Nistor, Cosic, Cicâldău – Mihăilă, A. Popescu (Koljic ’24), Bărbuţ. Antrenor: Corneliu Papură

Arbitri: Andrei Chivulete - Ciprian Dan, Mihai Marica - Florin Andrei; Observatori: Dan Jiga, Felix Grigore

Comitetul de Urgență al FRF a anunțat unde va avea loc finala Cupei României.

Ultimul act al competiției se va disputa la Craiova, pe Stadionul "Ion Oblemenco", în data de 23 mai 2020. Ora nu a fost încă stabilită.

Cupa României, programul sferturilor:

Academica Clinceni – Dinamo București 0-1 (Sorescu '84)

FC Petrolul Ploieşti – Sepsi OSK Sf. Gheorghe 0-1 (Dumiter '35)

Poli Iaşi – CSU Craiova 3-2 (Breeveld '13, '90+2, Horșia '42 / Nistor '55 pen, '90)

Joi, 5 martie

De la ora 20:00 / Hermannstadt – FCSB (Stadionul Municipal Sibiu).

  • Meciul va fi transmis în direct la Digisport, Telekom Sport și Looktv.

  • În caz de egalitate după 90 de minute, vor avea loc cele două reprize de prelungiri, iar după caz loviturile de departajare.