Daniel Wells a produs surpriza primei runde la turneul de snooker World Open (Yushan, China), după ce l-a învins pe Mark Allen, scor 5-3.

Mark AllenFoto: PA Images / Alamy / Alamy / Profimedia

>> VIDEO Snooker: Performanță rară reușită de ocupantul locului 71 mondial

Mark Allen, învins de Daniel Wells la World Open

Daniel Wells a obținut o victorie surprinzătoare la turneul de snooker World Open (Yushan, China), reușind să îl învingă în prima rundă pe cel cunoscut drept „The Pistol”, jucător clasat pe locul 3 în ierarhia mondială.

Mark Allen are în palmares 11 titluri câștigate la turneele de clasament (19 finale).

De asemenea, Mark Allen a câștigat trei turnee în acest sezon: Champion of Champions, Snooker Shoot-Out și Players Championship.

În turul următor, Wells va întâlni câștigătorul duelului dintre He Guoqiang și Wang Xinbo.

2024 World Open are loc în perioada 18-24 martie, la Yushan Sport Center (China). Turneul oferă premii totale în valoare de £815.000, iar campionul en-titre este Judd Trump (2019).

Prezența în semifinale este recompensată cu £32.500, finalistul primește £73.000, iar marele campion £170.000.