SCM Râmnicu Vâlcea, echipa aflată pe locul 6 în Liga Florilor, a anunțat luni transferul cehoaicei Charlotte Cholevova, care a evoluat până acum la Brest Bretagne (Franța).

Charlotte CholevovaFoto: Henning Bagger / AFP / Profimedia

Charlotte Cholevova, noua jucătoare a echipei SCM Râmnicu Vâlcea

În sezonul trecut al Ligii Campionilor, Cholevova a marcat 77 de goluri.

Potrivit clubului din Râmnicu Vâlcea, care o descrie drept „un inter de excepție”, Charlotte a fost cea mai bună marcatoare a Campionatului Mondial de Tineret IHF, ediţia 2022.

Născută la 29 iulie, 2002, Cholevova este catalogată de experţi ca un viitor star și a semnat un contract până cel puţin în 2025.

La CM Handbal Feminin 2023, Charlotte a înscris 41 de goluri pentru Cehia.