Los Angeles Lakers a câștigat prima ediție a Cupei NBA, după ce a învins pe Indiana Pacers, scor 123-109, în finala de la Las Vegas.

LeBron JamesFoto: Ethan Miller / Getty images / Profimedia

Deja cvadruplu campion NBA (2012, 2013, 2016 şi 2020), de patru ori MVP al sezonului regulat şi campion olimpic în 2008 şi 2012, LeBron James şi-a completat imensul palmares la aproape 39 de ani (va împlini această vârstă pe 30 decembrie).

Aflat la al 21-lea sezon în NBA, superstarul baschetului a reuşit în finală 24 de puncte, în timp ce eroul meciului a fost Anthony Davis, cu 41 de puncte.

Aceasta a fost ediția inaugurală a Cupei NBA, cu Final 4 jucat pe un teren neutru din Las Vegas. Toate meciurile, cu excepţia finalei, au contat pentru sezonul regulat, scrie News.ro.