Boxerul britanic Anthony Joshua şi-a păstrat centurile de campion mondial IBF, WBA şi WBO la categoria grea, învingându-l prin KO tehnic în repriza a şaptea pe rusul Alexander Povetkin, într-o luptă care a avut loc sâmbătă seara pe stadionul Wembley din Londra, în faţa a 80.000 de spectatori, informeazăAgerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

Joshua, în vârstă de 28 ani, a obţinut cu această ocazie a 22-a victorie în tot atâtea meciuri disputate ca profesionist, 21 dintre ele înainte de limită.

Pentru Povetkin (39 ani), deţinător al titlului mondial WBA între 2011 şi 2013, acesta a fost al doilea eşec din cariera sa, pe parcursul căreia a obţinut 34 de victorii.

Rusul, campion olimpic ca amator, în 2004, a mai pierdut o singură luptă până acum, în faţa ucraineanului Wladimir Klitschko, în octombrie 2013, când a fost deposedat de centura WBA.

Următorul adversar al lui Anthony Joshua ar putea fi americanul Deontay Wilder, campion mondial WBC din ianuarie 2015. Însă, până la acest posibil duel, Wilder va trebui să treacă mai întâi de britanicul Tyson Fury, pe care îl va înfrunta în luna decembrie.

Vezi aici rezumatul partidei dintre Anthony Joshua și Alexander Povetkin.