Rusoaica Liudmila Samsonova a reușit să câstige al doilea său titlul WTA, după ce a învins-o pe Kaia Kanepi (37 WTA, favorită 6), duminică, în finala turneului de la Washington (categorie WTA 250).

Liudmila SamsonovaFoto: Nick Wass / AP - The Associated Press / Profimedia

Aflată pe locul 60 în clasamentul mondial, Samsonova a avut nevoie de o oră și 45 de minute pentru a se impune în fața sportivei din Estonia, scor 4-6, 6-3, 6-3.

În vârstă de 23 de ani, jucătoarea din Rusia a mai trecut pe parcursul competiției de Elise Mertens (30 WTA, favorită 5), Ajla Tomljanovic (69 WTA), Emma Răducanu (10 WTA/2) și Xiyu Wang (95 WTA).

În urma câștigării turneului de la Washington, Liudmila va înregistra un salt de 18 locuri în ierarhia mondială, urmând ca de luni, 8 august, să se afle pe 42.

Samsonova mai are în palmares titlul de la Berlin 2021.