La US Open 2021, Emma Răducanu a uimit lumea tenisului devenind prima sportivă care cucerește un Grand Slam venind din calificări. Cu trei săptămâni înaintea ediției din 2022 a turneului major, sportiva în vârstă de doar 19 ani a vorbit despre cea mai mare performanță a carierei.

Emma RaducanuFoto: TIMOTHY A. CLARY / AFP / Profimedia

Norocul și forma de moment, cheia succesului pentru Emma Răducanu la US Open 2021

Jucătoarea care reprezintă Marea Britanie a afirmat că a reușit să obțină zece victorii la rând (toate în două seturi) pentru că simțea că totul merge în favoarea ei.

„Erau cu siguranță momente în care veneam cu niște lovituri incredibile. Uneori, în carieră simți că totul vine automat, poți să încerci orice lovitură pe care o vrei și va intra. Săptămânile de acest gen nu sunt foarte dese. Poate la un an sau doi. Pentru mine, am avut noroc că am avut trei săptămâni exact când a fost nevoie.

Nu am jucat mereu un tenis perfect. În calificări, îmi aduc aminte că am avut câteva greșeli, în a doua rundă din calificări și în al patrulea tur, îmi aduc aminte că aveam emoții în primul set și nu simțeam neapărat că jucam bine, dar evident este vorba despre a-ți ține nervii în frâu în aceste meciuri pe marile arene” - Emma Răducanu pentru Tennis Majors, citată de TennisWorldUSA.

Emma Răducanu rezultate modeste după titlul de la US Open 2021

În vârstă de 19 ani (va împlini 20 pe 13 noiembrie), Emma a adunat doar 11 victorii în acest sezon, pierzând în 13 rânduri. A adunat din premiile din tenis $545.787.

Rezultatele de la Grand Slamuri după titlul de la US Open 2021 au fost slabe, Emma fiind eliminată prematur: turul 1 la Australian Open, turul 2 la Roland Garros și Wimbledon.

La US Open 2022 (competiție care va avea loc în perioada 29 august - 11 septembrie), Emma Răducanu va avea de apărat 2000 de puncte, ea fiind campioana en-titre.

În cazul unui rezultat modest, britanica va pierde locuri importante în clasamentul WTA.