Aflata la prima sa finala intr-un turneu de Grand Slam, Karolina Pliskova, cap de serie numarul 10, o va infrunta pe germana Angelique Kerber, favorita numarul doi, in finala turneului de la US Open, ultimul de Grand Slam al anului. Partida este programata la ora 23:00 (ora Romaniei) si va avea loc pe arena "Arthur Ashe".

Angelique Kerber vs Karolina Pliskova, finala turneului US OpenFoto: wtatennis.com

Karolina Pliskova a trecut in semifinale de Serena Williams, scor 6-2, 7-2. In urma acestui rezultat, americanca a pierdut locul 1 in clasamentul WTA, noul lider urmand sa fie, de luni, Angelique Kerber, din Germania.

Kerber s-a impus in penultimul act al competitiei in fata sportivei Caroline Wozniacki (Danemarca - 74 WTA), scor 6-4, 6-3.

Pliskova si Kerber se cunosc bine, ele confruntandu-se de sapte ori pana in prezent. Kerber are avantajul intalnirilor directe, scorul fiind 4-3 in favoarea sa. Cel mai recent ele s-au intalnit tot intr-o finala, la Cincinnati, unde s-a impus Karolina, impiedicand-o pe Angie sa urce pe primul loc in clasamentul WTA.

Pentru sportiva din Germania, turneul de la US Open ar putea fi al doilea trofeu de Grand Slam din cariera, dupa trimful de anul acesta la Australian Open, unde s-a impus in fata Serenei Williams.

In acest an, Kerber a mai jucat o finala de Grand Slam, la Wimbledon, fiind invinsa de Serena Williams. Numarul doi WTA a disputat si finala din cadrul Jocurilor Olimpice de la Rio, dar a pierdut in fata sportivei Monica Puig, din Puerto Rico.

De cealalta parte, Pliskova, in varsta de 24 de ani, a ajuns pentru prima data in cariera intr-o finala de Grand Slam, eliminandu-le pe parcurs pe ambele surori Williams, Venus si Serena. Pliskova a castigat in acest an doua trofee: la Nottingham si la Cincinnati.

Daca va castiga la US Open, cehoaica are posibilitatea sa urce pe locul cinci in clasament, devansand-o pe Simona Halep, care la aceasta editie a fost eliminata in faza sferturilor de finala de Serena Williams.

Castigatoarele turneelor de Grand Slam din 2016:

Australian Open - Angelique Kerber

Roland Garros - Garbine Muguruza

Wimbledon - Serena Williams

Ultimele castigatoare de la US Open:

2015 Flavia Pennetta

2014 Serena Williams

2013 Serena Williams

2012 Serena Williams

2011 Samantha Stosur

2010 Kim Clijsters

2009 Kim Clijsters

2008 Serena Williams

2007 Justine Henin

2006 Maria Sharapova