Maria Sharapova a castigat in doua seturi, scor 7-5, 6-1, meciul cu Flavia Pennetta, rezultat in urma careia rusoaica a castigat Grupa Rosie. De asemenea, prin jocul rezultatelor, in semifinale va merge (pe langa Masha) si Agnieszka Radwanska, jucatoare care a invins-o joi pe Simona Halep.

Maria Sharapova, la Turneul CampioanelorFoto: wtatennis.com

Maria a avut un inceput ezitant de meci, rusoaica fiind condusa, pe rand, cu 2-0, 3-1 si 4-2. A reusit insa sa faca break-ul si sa egaleze la patru, intr-un game in care Pennetta a facut doua duble greseli.

Finalul i-a apartinut Sharapovei: a stiut sa domine de pe fundul terenului, iar cand acest lucru nu i-a iesit, a destabilizat-o pe Flavia cu scurte si lovituri de slice (7-5).

Setul al doilea a avut o alta desfasurare: Maria a facut break-ul in debutul setului, iar apoi a stat in control gratie castigarii serviciului propriu. In plus, Sharapova a mai facut un break, iar meciul l-a incheiat in stil de mare campioana (6-1) - partida a durat o ora si 29 de minute.

Din Grupa Rosie s-au calificat Maria Sharapova (de pe locul intai) si Agnieszka Radwanska (de pe a doua pozitie). Au fost eliminate Simona Halep si Flavia Pennetta.

Grupa Rosie, rezultate:

Simona Halep - Flavia Pennetta 6-0, 6-3

Maria Sharapova - Agnieszka Radwanska 4-6, 6-3, 6-4

Flavia Pennetta - Agnieszka Radwanska 7-6, 6-4

Maria Sharapova - Simona Halep 6-4, 6-4

Agnieszka Radwanska - Simona Halep 7-6, 6-1

Maria Sharapova - Flavia Pennetta 7-5, 6-1.