Echipa de handbal feminin a Romaniei disputa joi o partida extrem de importanta pentru viitorul sau in actuala editie a Campionatului European. Tricolorele lui Radu Voina intalnesc gazda Danemarca, echipa in fata careia nu au mai pierdut din 2002. Danezele spera sa intrerupa sirul esecurilor in fata romancelor si isi indeamna suporterii sa puna presiune pe adversarele lor.

Tricolorele, determinate pentru meciul cu DanemarcaFoto: Agerpres

Danemarca a castigat Campionatul European de trei ori in istorie (1994, 1996, 2002), insa in ultimele doua editii s-a clasat pe locul al 11-lea. Considerate favoritele grupei, danezele vor avea insa un meci extrem de greu in fata romancelor, care, desi nu au niciun obiectiv impus pentru acest turneu, pentru a nu fi coplesite de presiune, au o forta de grup incredibila.

Danezele vor fi sustinute din tribune de peste 6.000 de suporteri la Aalborg, iar antrenorul danezelor isi roaga suporterii sa fie mai duri decat au fost in primul meci cu Serbia.

"Vorbin foarte mult de fair-play si bineinteles trebuie sa avem respect, dar am vrea sa punem mai multa presiune pe ele si publicul sa le fluiere de fiecare data cand au mingea. Asta este atmosfera pe care o intampinam noi cand jucam in lume, acolo unde este un alt fel de presiune din partea spectatorilor", a declarat presei daneze selectionerul Jan Pytlick.

Potrivit ultimelor intalniri dintre cele doua formatii, Romania este favorita in acest meci deoarece s-a impus in toate meciurile disputate in fata danezelor din 2002 incoace. Selectionerul Pytlick este insa optimist: "Cred ca noi avem solutii pentru meciul cu ele. Probabil va fi un meci foarte echilibrat, dar eu cred ca vom castiga".

"Suntem bine pregatite. Acum trebuie sa le invingem. Avem avantajul terenului propriu si suntem increzatoare dupa un superb prim meci facut in fata Serbiei", a mentionat si Line Jorgensen.

Ionela Galca-Stanca, cea mai buna jucatoare a Romaniei din meciul cu Spania, castigat de tricolore cu 30-26, are dureri la genunchi insa declara ca "va strange din dinti" pentru a-si ajuta echipa, intr-o partida pe care trebuie sa o castige. "Din cauza problemelor de sanatate am si vrut sa ma retrag de la nationala. Mai strang insa din dinti, sa speram ca o sa avem rezultate pentru ca atunci trec mai usor peste dureri", a declarat pivotul roman potrivit gsp.ro.

O victorie a romancelor in fata Danemarcei ar insemna un pas urias catre semifinalele competitiei. Tricolorele ar putea incheia grupa cu maxim de puncte, avand dupa nevoie de o singura victorie in Grupa Principala pentru a se califica in semifinale.

Partida dintre Romania si Danemarca se va disputa joi, de la ora 21:45, putand fi urmarita in direct pe TVR2.

Programul zilei de joi:

Grupa A:

Serbia - Spania

Romania - Danemarca

Clasament:

1. Danemarca 2 puncte (+5)

2. Romania 2 puncte (+4)

3. Spania 0 puncte (-4)

4. Serbia 0 puncte (-5)

Grupa B:

Islanda - Muntenegru

Rusia - Croatia

Clasament:

1. Croatia 2 puncte (+10)

2. Muntenegru 2 puncte (+2)

3. Rusia 0 puncte (-2)

4. Islanda 0 puncte (-10)