Presedintele FRH, Cristian Gatu, e ingrijorat de criza financiara care afecteaza clubul Rulmentul Brasov. Gatu il critica pe patronul echipei brasovene, Teodor Florescu, pentru ca nu si-a platit la timp cea mai buna jucatoare din lot, Cristina Neagu.

Jucatoarea Rulmentului a depus memoriu la FRH dupa ce nu si-a mai primit salariul de trei luni. Oficialii de la Federatie se vor reuni pe 13 februarie pentru a judeca cazul lui Neagu. "Este o greseala imensa. Este o deceptie pentru mine pentru ca nu discutam de o simpla jucatoare, ci de una care in viitorul apropiat va domina topul mondial pe postul ei. Sper sa se rezolve in aceasta saptamana. Daca nu, sunt convocate ambele parti pe 13 februarie la federatie. O sa judecam acest caz, dar recuperarea restantelor la plata contractului se va face tot in justitie", a comentat Cristian Gatu la sport total fm.

Nu numai Cristina Neagu nu si-a primit banii de la Rulmentul, ci si alte jucatoare. "E criza! Cred ca domnul Florescu a luat act de memoriile depuse de jucatoarele sale si isi ia masuri ca sa pastreze echipa. Daca dispare Rulmentul, inseamna ca nu mai putem organiza campionatul Romaniei. Se stie foarte bine ca derby-ul campionatului este Rulmentul cu Oltchim“, a mai spus Gatu.