Pivotul Marian Cozma nu mai vrea sa joace la nationala sub comanda lui Aihan Omer. Jucatorul lui Veszprem i-a anuntat vineri pe oficialii Federatiei Nationale de Handbal (FRH) ca se retrage de la echipa nationala.

„Este adevarat. Am fost la federatie cu o problema personala. Un aspect care m-a deranjat in timpul Mondialului. Nu vreau sa spun mai multe deocamdata”, a spus Cozma pentru Prosport. Totusi, tatal jucatorului a dezvaluit adevaratul motiv al retragerii uriasului de 2.11 m: "Da, cat e «Turcu» selectioner nu mai vine la lot. A incercat sa-si bata joc de baiatul meu, nu i-a oferit nicio sansa. Nu am nimic cu ceilalti jucatori, pe care-i iubesc si ii respect, nici cu secunzii Ghervan sau Toacsen, dar pe Omer sa nu-l mai vad. La acest mondial am urmarit meciurile cu lacrimi in ochi”, a declarat Petre Cozma.

Evolutiile lui Marian Cozma la meciurile din grupa A:

Romania - Franta 21-31 / Cozma nu a jucat niciun minut

Romania - Ungaria 27-30 / Cozma a intrat pe final si a inscris un singur gol

Romania - Argentina 30-26 / Cozma a jucat putin si nu a inscris niciun gol

Romania - Australia 40-20 / Cozma a inscris 10 goluri

Romania - Slovacia 23-28/ Cozma a jucat cateva minute si nu a inscris niciun gol