Nationala Romaniei va intra, de la inceputul anului viitor, in focul partidelor retur din Rugby Europe Championship (REC), decisive pentru accederea la Cupa Mondiala din Japonia din 2019, informeaza Agerpres.

Echipa nationala de rugby a RomanieiFoto: frr.ro

Conform calendarului prezentat de Rugby Europe, Romania va juca impotriva Germaniei, la Bucuresti, pe 10 februarie, pe 18 februarie in deplasare contra Spaniei, pe 3 si 10 martie acasa cu Rusia, respectiv Belgia, ultimul meci urmand sa-l sustina in deplasare, la Tbilisi, contra Georgiei, pe 18 martie.

In partidele tur, care au avut loc in acest an, ''Stejarii'' au pierdut surprinzator in fata Germaniei (38-41), dar au castigat cu Spania (13-3), Rusia (30-10), cu Belgia (33-17) si cu Georgia (8-7).

Nationala tarii noastre isi poate asigura prezenta Mondialul nipon in urma evolutiilor din Rugby Europe Championship, turneu care o poate propulsa direct la competitia din "Tara Soarelui Rasare", calificarea urmand sa se decida in urma rezultatelor cumulate tur-retur in sezoanele 2016-2017 si 2017-2018.

Romania ocupa in acest moment primul loc in Rugby Europe Championship si, daca isi va pastra postura de lider sau se va clasa pe locul secund, dupa Georgia (deja calificata), va avea asigurat locul in Grupa A de la CM 2019, grupa in care se regasesc deja Irlanda, Scotia si Japonia.

Stejarii vor mai avea insa alte doua posibilitati de calificare la CM 2019: daca se claseaza dupa echipa calificata direct si se impune in barajul cu ocupanta locului 3 in Pacific Tri-Nations (Samoa) sau daca se impun in turneul de recalificare, la care vor mai participa o echipa din America, una din Africa si una din Asia/Oceania. In ultimul caz, insa, Romania ar fi repartizata in Grupa B, alaturi de actuala campioana a lumii, Noua Zeelanda, si de Africa de Sud, medaliata cu bronz de la editia precedenta a Cupei Mondiale.

In noiembrie, Romania a sustinut doua partide-test la Bucuresti, pe Stadionul national ''Arcul de Triumf'', castigand cu Samoa (17-13) si pierzand in fata Tonga (nationala calificata la CM 2019) cu 20-25.