Presa germana a oferit mai multe detalii in legatura cu accidentul de schi suferit de Michael Schumacher. Fostul pilot a cazut cu partea dreapta a capului de o piatra, iar casca s-ar fi spart in momentul impactului. Medicii de la spitalul din Grenoble (unde este internat Schumi) au vorbit despre faptul ca germanul ar fi murit daca nu ar fi purtat casca. Noi informatii despre starea de sanatate a lui Michael vor fi furnizate la ora 13, intr-o conferinta de presa.

Momentul in care Michael Schumacher este luat cu elicopterulFoto: captura bmf.tv

Vezi aici imagini de la locul accidentului:

* Imagini BFMTV

Michael Schumacher este in continuare in coma indusa dupa ce a fost victima victima unui grav accident la schi, duminica, in Alpii francezi. Potrivit medicilor de la spitalul din Grenoble, in care a fost internat Schumacher, septuplul campion mondial de Formula 1, care a fost operat duminica, are leziuni craniene "difuze si grave" si germanul de afla in coma indusa.

De asemenea, o sursa din cadrul anchetatorilor a dezvaluit ca casca fostului pilot s-a rupt in doua in momentul accidentului suferit la schi. "Casca s-a rupt in doua", a spus sursa respectiva, confirmand o informatie aparuta in cotidianul Bild. Potrivit unui membru al echipajelor de salvare, citat de Bild, atunci cand echipajul a ajuns la locul accidentului, "casca lui Schumacher era rupta si se vedea mult sange".

Luni, medicii au spus, intr-o conferinta de presa, ca este prea devreme ca sa se pronunte in privinta sanselor lui Schumacher.

Spitalul din Grenoble va da publicitatii un buletin medical cu privire la situatia germanului marti, la ora 13:00.