Minifotbalul din Romania, reprezentat la nivel de Federatie

de FMFR     HotNews.ro
Luni, 21 februarie 2011, 12:09 Sport | Fotbal

Minifotbal in Romania
Foto: FMFR
Dupa 4 ani de activitate in care au fost organizate patru Turnee Nationale si o Cupa a Romaniei, Asociatia Romana de Minifotbal se transforma in Federatie. Minifotbalul din Romania se poate lauda si cu castigarea in 2010 a primului turneu european de minifotbal la nivelul echipelor nationale.

Istoria minifotbalului si a primelor competitii de minifotbal in Romania merge pana anii '70, municipiile Galati si Targu-Mures fiind deschizatoare de drumuri in acest sens, in celelalte judete ale tarii primele informatii despre competitii de minifotbal datand imediat dupa anii '90. O dezvoltare fragila a minifotbalului a inceput insa propriu-zis in perioada anilor 2000 prin organizarea unor competitii izolate la nivelul catorva judete.

Minifotbalul a trecut in aceasta perioada de la meciuri ad-hoc de pe terenurile din curtile scolilor sau din parcarile dintre blocuri la competitii bine organizate pe terenuri dotate cu gazon artificial, instalatii de nocturna si chiar si tribune pentru spectatori.

Proiectul Asociatiei Romane de Minifotbal a inceput oficial in anul 2007 prin organizarea primului turneu final, dar si prin demararea la nivel local a cat mai multor competitii de minifotbal. In urma activitatii din ultimii 4 ani, Asociatia Romana de Minifotbal a organizat patru Turnee Nationale si o Cupa a Romaniei, si a pus bazele primei echipe nationale de minifotbal. Reprezentativa Romaniei, sub conducerea antrenorului Tiberiu Lajos, fostul arbitru international, a castigat in 2010 si primul turneu european de minifotbal, un element de deplina bucurie pentru cei au care jucat pentru prima data sub culorile nationale. La turneul gazduit anul trecut la Bratislava au mai participat si reprezentantele de minifotbal din Austria, Ungaria, Cehia si Slovacia.

In acest moment in tot acest sistem competitional sunt angrenati un numar de aproximativ 25.000 de practicanti de minifotbal.

"Dupa acest parcurs incununat cu cele mai frumoase rezultate atat la nivel national cat si european, am luat decizia de a depune toate eforturile ca minifotbalul din Romania sa fie reprezentat la nivel de federatie si am reusit. Un rol important in promovarea minifotbalul in Romania l-a avut si capitanul echipei nationale de fotbal, Cristi Chivu, care a raspuns invitatiei noastre de a fi prezent la ultime doua turnee finale si chiar mai mult decat atat, a fost gazda campioanelor noastre la nivel national din ultimii doi ani la meciurile sale de la Inter Milano", a declarat Razvan Burleanu, presedintele noii federatii de minifotbal.

Noul comitet executiv al Federatiei de Minifotbal din Romania va fi reprezentat de Razvan Burleanu (presedinte), Paul Costas (prim-vicepresedinte), Ionica Onicas (vicepresedinte), Tiberiu Lajos (vicepresedinte) si Gavrila Vasilescu (secretar general).

Pentru 2011, noua federatie constituita isi doreste sa organizeze un turneu european de minifotbal in Romania, dar si sa consolideze campionatele de la nivel local, din cele peste 30 de judete in care se joaca in acest moment. Dincolo de a fi un simplu joc, minifotbalul este de asemenea fascinant datorita multitudinii de scheme si tactici care pot fi implementate. Nu in mod intamplator acest sport este practicat asa cum se stie si de fosti sportivi din toate domeniile, dar si de persoane care nu au fost angrenate pana acum intr-o structura a vreunei ramuri sportive profesioniste.

Minifotbalul devine, cel putin in Romania, prin dezvoltarea sa, mai mult decat un sport care ofera valori educationale, beneficii de sanatate, oportunitati de socializare si valoare sportiva. Jocul de minifotbal devine treptat o stare de spirit.

"Diferenta dintre noi si multe alte federatii de sport din Romania este ca nu ne propunem sa facem performanta, nu ne intereseaza rezultatele. Minifotbalul este un sport destinat exclusiv amatorilor si care se joaca dupa propriul regulament. Scopul nostru este sa continuam promovarea minifotbalului ca un sport de masa, de a aduce cat mai multe persoane pe terenul de minifotbal, fiindca practicarea minifotbalului poate contribui la starea de sanatate generala a celor care il practica, si cercetarile internationale din domeniu o demonstreaza. Totul pentru a creea o Romanie mai sanatoasa. Si cred ca de pe urma activitatii noastre si alte federatii sportive pot avea de castigat, dar si populatia tarii noastre ca intreg", a adaugat presedintele Federatiei.




















525 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă