Richard Scudamore, presedintele executiv al Premier League, nu se arata deloc intristat de plecarea lui Cristiano Ronaldo in Primera Division, oficialul britanic fiind de parere ca tot in Anglia este cel mai puternic campionat din lume. "Daca ar pleca 100 de Cristiano Ronaldo din Premier League as incepe sa-mi fac unele griji", a declarat Scudamore.

Transferat pentru aproximativ 94 de milioane de euro la Real Madrid, Ronaldo era unul dintre cei mai importanti fotbalisti din Premier League, acesta fiind un adevarat aspirator de sponsori si de imagine.

Cu toate acestea, englezii nu-si fac prea multe probleme pentru ca l-au pierdut pe portughez, in Albion evoluand multe dintre vedetele fotbalului mondial.

"Aceasta este lumea fotbalului, ne bucuram cand aducem superjucatori in Premier League, dar ne gandim ca la un moment dat acestia trebuie sa mai si plece. E ceva absolut normal, e o lege a firii. Daca ar pleca 100 de Cristiano Ronaldo din Premier League as incepe sa-mi fac unele griji", a declarat Scudamore, citat de Reuters.

Pentru a-si sustine afirmatia, oficialul britanic aminteste de plecarea lui David Beckham, fotbalist care se bucura de o popularitate enorma in lume in momentul in care a fost transferat de Real Madrid.

Englezii nu au de ce sa isi faca griji in privinta banilor, organizatorilor Premier League revenindu-le nu mai putin de 1,78 miliarde lire sterline din drepturile tv pentru sezoanele cuprinse intre 2010 si 2013.