Internationalul roman, Adrian Mutu a revenit cu un gol, dupa o pauza de patru luni. Atacantul a marcat in amicalul pe care echipa sa, Fiorentina l-a castigat cu scorul de 7-0 in fata celor de la Belluno. Nici Marica nu a fost mai prejos, el inscriind dupa doar 15 secunde de la startul amicalului lui Stuttgart cu Greuther Furth, scor 5-0.

Dupa cele doua operatii pe care Adrian Mutu le-a suferit la genunchi si cot, internationalul a revenit ca titular in echipa lui Cesare Prandelli si a marcat. Mutu a fost folosit o singura repriza, fiind inlocuit la pauza, anunta Newsin, citat de gsp.ro.

Golurile Fiorentinei au fost marcate de Vargas, Mutu, Marchionni, Jovetic, Santana, Jorgensen si Jefferson.

Golurile lui Vfb Stuttgart au fost marcate de Cacau (2 reusite), Marica, Lanig, Gebhart.