Reportaj HotNews.ro

FOTOGALERIE Povestile Unirii Urziceni: fostele glorii Gogoasa, Sobolanu si Danila, plus atragerea lui Dudu Georgescu cu benzina si carne

de Alexandra Stefan, Adrian Ilincescu     HotNews.ro
Marţi, 9 iunie 2009, 10:20 Sport | Fotbal de poveste

Unirea Urziceni, istoria unui club de fotbal
Unirea Urziceni, revelatia Ligii I, si-a castigat cu siguranta un loc in inimile romanilor. De ce? Pentru ca intr-o lume in care si sportul incepe sa-si piarda din valoare aceasta echipa din Baragan n-a pacalit fotbalul. La al treilea sezon consecutiv pe prima scena a fotbalului romanesc, Chelsea de Ialomita, asa cum este supranumita echipa antrenata de Dan Petrescu, este foarte aproape sa castige primul titlu de campioana din istoria clubului. Fara nume mari, ba chiar cu jucatori pusi pe liber de alte echipe din Liga 1, Sorin Frunza, Romeo Paduretu sau Valeriu Bordeanu, “Bursucul” a reusit sa inchege un lot omogen, dornic de a face performanta, cu care, in toamna, va aborda, cel mai probabil, grupele Ligii Campionilor.

 
Fotbalul si cinematograful au fost dintotdeauna singurele distractii din oras
 
 
Dumitru Danila, fosta glorie a Unirii
La Urziceni, fotbalul nu s-a nascut insa odata cu Galamaz si Onofras. “Fotbalul si cinematograful au fost dintotdeauna singurele distractii din oras. Fie ca este vorba despre copii de 6-7 ani sau de varstnici, cu totii iubesc fotbalul, aici in Urziceni. Iar placerea nu este transferata in bani. Oamenii din Urziceni sunt si au fost dintotdeauna cunoscatori ai fenomenului”, marturiseste fostul mijlocas al Unirii, Dumitru Danila. Fie ca evolua in Divizia C sau in cea judeteana, Unirea reusea mereu sa umple stadionul. Steaua lui Iordanescu, Dumitru si Sames, Dinamo al lui Nunweiller, Dumitrache, Lucescu sau mai tarziu cel al lui Cornel Dinu si Custov, dar si Corvinul lui Rednic, Gabor si Vaetus au venit, pe rand, “sa-si incerce fortele” cu micuta echipa ialomiteana.


Doctorul veterinar care a schimbat destinele echipei ialomitene

Istoria clubului din Urziceni se confunda, intr-o oarecare masura, cu medicul veterinar Ion Poiana. Fost jucator, antrenor si, chiar “sponsor” al formatiei ialomitene inainte de 1989, cel caruia elevii ii spuneau cu respect “Doctorul” a reusit nu doar sa aduca nume mari ca Dudu Georgescu sau Vasile Aelenei la Unirea, ci chiar sa tina echipa “in viata” in momentul in care primarul Virgil Datcu a vrut sa o desfiinteze.

A copilarit cu marele Nicolae Dobrin

 
Am copilarit cu Dobrin pe malul Argesului. In vacante, cat era ziua de lunga, umblam desculti cu mingea la picior. Era perioada in care veneau acasa studentii. Impreuna cu Gicu faceam echipe de dimineata pana seara si castigam bani jucand fotbal.
 
 
Doctorul Poiana, fostul antrenor al echipei
Nascut la Pitesti, doctorul Poiana a inceput sa invete tainele fotbalului alaturi de marele Nicolae Dobrin. “Am copilarit cu Dobrin pe malul Argesului. In vacante, cat era ziua de lunga, umblam desculti cu mingea la picior. Era perioada in care veneau acasa studentii. Impreuna cu Gicu faceam echipe de dimineata pana seara si castigam bani jucand fotbal. Tata insa nu era de acord cu aceasta pasiune a mea. Imi spunea mereu ca trebuie sa fac o facultate, ca din fotbal nu se poate trai. Imi zicea sa-l las pe ala, se referea la Dobrin, ca el nu va face cariera niciodata. Lui Dobrin nu-i placea sa citeasca, dar avea o inteligenta nativa. Imi amintesc ca tata a mers chiar la mama lui Dobrin, o femeie simpla, in incercarea de a rupe prietenia dintre noi. Nu a reusit insa, isi aminteste doctorul Poiana.

Desi a decis sa urmeze sfatul tatalui de a-si face o cariera- a absolvit Facultatea de Medicina Veterinara din Bucuresti- doctorul Poiana nu a renuntat niciun moment la dragostea pentru sportul-rege. “Le-am imbinat pe amandoua: si fotbalul si meseria. In perioada facultatii, am jucat fotbal la Stiinta, actualul Sportul Studentesc. Dupa ce am absolvit, am evoluat in doua meciuri amicale la Urziceni si Slobozia. Primarului din Urziceni, Dobre, ii placea fotbalul si mi-a propus sa vin aici. Aveam oferta si de la Dacia Pitesti. Daca cei de-acolo nu imi puteau  oferi decat casa si masina, cei de la Urziceni imi gasisera si un loc de munca la ferma de porci din Garbovi, care era unitate de protocol. Am cazut la pace cu cei de-aici si iata cum am ajuns la Urziceni. Am debutat intr-un meci de Cupa Romaniei cu Dinamo si mi-am incheiat cariera de jucator, la 37 de ani, intr-un meci de retragere tot cu echipa din Stefan cel Mare. Au venit sa joace la meciul meu de retragere Cornel Dinu, Dudu Georgescu, Nunweiller 3, Custov- toti jucatori de echipa nationala”.

Odata incheiata cariera de fotbalist, doctorul Ion Poiana si-a indreptat atentia spre antrenorat. “Am absolvit scoala de antrenori, avand categoria I. Am fost coleg acolo cu Rica Raducanu, Costica Stefanescu, Mariu Stan, Ilie Hagioglu. Imi amintesc la unul dintre exeamenele de la IEFS, care erau extreme de serioase pe vremea aceea, Rica imi zice: <Doctore, da-te la o parte sa copiez si eu>. <Uita-te si tu in carte>, i-am replicat eu, la care el imi spune: <Sa moara mama daca stiu unde sa caut>”, se amuza medicul veterinar.

Prin mainile antrenorului Poiana au trecut de-a lungul anilor jucatori care aveau sa se afirme mai apoi in Divizia A, Liga I de-acum: Damaschin I, Damaschin II, Jercalau, Leontin Toader. “Din nefericire nu am reusit sa ne depasim conditia. Fara bani nu poti merge prea sus. Dar ne-am descurcat cum am putut: mancarea o aduceam eu, ca doar lucram la ferma. Cu echipamentul rezolvam usor. Pe vremea aceea, echipa nationala juca 3-4 meciuri cu un echipament, dupa care-l dadea in provincie pe sume modice. Desi nu beneficiam de transportul modern din ziua de azi, nu aveam probleme in a ne deplasa la meciuri. Fie ca mergeam cu rata sateasca sau cu masinile descoperite ajungeam unde trebuia”, povesteste “Doctorul”.

Fotbalisti luati cu japca la Slobozia

 
Le dadusem acestora niste ladite cu struguri, cum se obisnuia in acea vreme. Nu in incercarea de a-i mitui, ci pentru a arbitra corect. Noaptea, pe la Movilita, i-a oprit insa politia.
 
 
Ion Poiana despre "mituirea" cu struguri a arbitrilor
Nu i-a fost usor “sa supravietuiasca” la Urziceni in acele vremuri in care secretarii de partid dictau chiar si pe terenul de fotbal. “Am jucat un meci in Cupa Romaniei cu Slobozia. Intre echipele celor doua orase era o rivalitate acerba, un fel de Steaua-Dinamo din Liga I. Cei din Slobozia nu puteau ajunge la valoarea noastra. Inainte de meci au inceput presiunile. Tovarasul Gheorghe Glodeanu, pe-atunci parca prim secretar al judetului Ialomita, mi-a transmis prin Marcel Dobre, un om important, membru in Marea Adunare Nationala, ca daca invingem Slobozia ma trimite la Balta. <Ai ma grija ce faci ca astia iti baga ceva in masina si pe urma te aresteaza>, mi-a spus Dobre. Asta insa, in loc sa ma sperie, m-a indarjit mai mult. Astfel ca le-am spus baietilor: jucati cum credeti de cuviinta. Au inteles mesajul, au jucat bine si am invins cu 1-0. De-aici au inceput represaliile. Mai intai la arbitrii. Le dadusem acestora niste ladite cu struguri, cum se obisnuia in acea vreme. Nu in incercarea de a-i mitui, ci pentru a arbitra corect. Noaptea, pe la Movilita, i-a oprit insa politia. Le-a controlat portbagajul, le-a cerut documentele pentru struguri…Noaptea m-au chemat la politie pentru a da declaratii. Pe vremea acea comandant la politia din Slobozia era Caraoleanu, al carui fiu juca fotbal la echipa de-acolo. Nu-i picase bine infrangerea”, isi aminteste doctorul Poiana.

Iar represaliile nu s-au terminat aici. “Au decis ei sa transfere 7 jucatori de la Urziceni la Slobozia. Pentru ca stiam ce urmeaza, mi-am luat concediu si am plecat, fara sa spun nimanui incotro, la un prieten la Costinesti. Vroiam sa-mi piarda urma. Erau ultimele zile de transfer. La un moment dat, ma intalnesc cu Avram, directorul Directiei Agricole. <Du-te, ma, acasa si du legitimatiile jucatorilor care urmeaza sa plece la Slobozia ca altfel intri in puscarie. Nu au drept de joc, pentru ca au disparut legitimatiile>, mi-a spus acesta. In timp ce ma intorceam spre casa cu masina, la Giurgeni- Vadu Oii ma trage politia pe dreapta. Erau trei echipaje. <Tu esti doctorul Poiana? De ce ne faci, domne, sa nu dormim de trei nopti>, mi-a spus politistul".

"Eram dat in urmarire generala. Cele trei echipaje de politie m-au incadrat si m-au condus la Consiliul Popular: <Ba, scoate legitimatiile fotbalistilor, ca nu pleci de-aici pana nu le dai>, mi-a transmis cel de-acolo. Numai ca legitimatiile nu erau la mine, ci la Mircea Coman, sotul primaritei din Urziceni, care disparuse si el. Pe la 1 noaptea mi-au dat drumul acasa. Ulterior, s-au dus la primarie, la Coman, au luat cu japca legitimatiile si pe cei 7 fotbalisti, cu ajutorul carora au promovat in Divizia B”, povesteste “Doctorul, completat de fostul sau elev, Dumitru Danila: “Mi s-a pus in vedere, daca nu vii la Slobozia, te muti din judet. Daca vii la noi insa iti dam si casa si bani si femeie, vroiam si eu sa ma-nsor in acea vreme, tot ce-ti doresti. Nu am avut incotro si m-am dus”.

Daca Danila era amenintat cu “mutatul din oras”, lui Constantin Nelu, alintat de coechipieri si suporteri “Sobolanul”, I s-a pus in vedere ca daca nu accepta transferal va ramane pe drumuri. “Eram angajat cu carte de munca la fabrica de tutun din oras. Mergeam patru ore pe zi la munca, in rest eram la antrenament la fotbal. Intr-o zi, a venit tovarasul Glodeanu la directorul Stanca si i-a zis: Il dai afara daca nu vine la Slobozia. Nu am avut ce face si am plecat. Rau nu am facut, pentru ca acolo ajunsesem sa joc pe bani”, marturiseste Sobolanul, cel care a inscris pentru Unirea peste 40 de goluri intr-un sezon.      


Curcani si ceapa pentru “Gheata de aur”

Cel mai mare fotbalist care a evoluat vreodata la Urziceni a fost, fara indoiala, Dudu Georgescu. Fostul dinamovist, posesor a doua Ghete de aur (in 1975 si 1977), a venit in micutul oras ialomitean in 1988. “Eram in relatii bune cu Dinamo, il cunosteam bine pe Marcel Popescu. La un moment dat, domnul Coman mi-a spus: Hai sa promovam si noi. Pentru asta trebuia sa ne interim. Dudu Georgescu avea 34 de ani. Marcel Popescu mi-a spus: <Garantez eu pentru el, este om serios, va juca. Am discutat cu Dudu si i-am transmis pretentiile acestuia, modeste de altfel, lui Coman. Vroia sa i se faca plinul de benzina, pe vremea aceea benzina era pe cartela, iar la saptamana sa-I dau cate un pachet de carne consistent. Venea lumea ca la urs sa-l vada pe Dudu la antrenament. Acesta era un tip modest, cu mult bun simt. A fost trup si suflet pentru Urziceni cat a jucat aici si a inscris si niste goluri senzationale”, spune doctorul Poiana.

Fost coechipier cu Dudu Georgescu la Urziceni, Dumitru Danila are, la randul lui, numai cuvinte de lauda la adresa fostului dinamovist. “Venise Dudu cu aerul de performanta, ceea ce a necesitat mai multe sacrificii din partea noastra. Dudu era un baiat extraordinar, fara fite de vedeta. Jucam rummy cu el, mergeam la sprit. Era un tip modest, nu-i placea sa iasa in evidenta. Nu profita de celebritate, nu mergea la abator sau la crama la Manasia sa ceara carne sau vin. Sigur, oamenii de-aici nu uitau insa sa-i multumeasca in felul lor pentru faptul ca juca la Urziceni.

 
Bineinteles ca s-a aflat imediat ca Dudu Georgescu este in curte la Nelutu, asa ca s-a strans tot Cosereniul la poarta. Vroiau sa sara gardul, a venit politia.
 
 
Dumitru Danila, fost coechipier cu Dudu Georgescu
Venea nea Mihai de la restaurantul Ciocarlia si spunea: “Dati-ne, va rog, doua minute cheile de la masina ca avem si noi doua navete de Pepsi sa le punem in portbagaj”. Sau venea la stadion unchiul meu, care lucra la crama la Manasia, si ii aducea cativa litri de vin. Imi amintesc o alta intamplare legata de Dudu. Aveam un prieten, Nelutu, la Cosereni. Era mare dinamovist. Doua saptamani m-a batut la cap sa merg cu Dudu pe la el. Desi la inceput Dudu nu a vrut, tocmai pentru ca se gandea ca se va strange lumea acolo ca la urs, pana la urma a cedat insistentelor mele. Bineinteles ca s-a aflat imediat ca Dudu Georgescu este in curte la Nelutu, asa ca s-a strans tot Cosereniul la poarta. Vroiau sa sara gardul, a venit politia. A trebuit sa le promitem ca Dudu va iesi la poarta 5 minute si va vorbi cu ei, pentru a-i potoli. Am plecat de-acolo la 2-3 noaptea. Pana atunci am stat la masa, ne-am ospatat.

La plecare, Dudu mi-a spus: “Maine uiti ca ai fost la Cosereni si la 10 esti la antrenament>. Asa era el, profesionist: distractia-distractie si treaba-treaba. A doua zi, la antrenament, ma cheama: <Ma, ia vino pana la masina mea sa vezi ce a facut prietenul tau. Cand a deschis portbagajul, acesta era plin: avea de la curcani sau gaini, toate curatate, pana la ceapa, oua, fasole, ce avea omul in batatura. <Ce fac eu, ma, cu toatea astea?>”, isi aminteste Danila.

Spre deosebire de Dudu, care nu a calcat in viata lui pe la crama, stelistul Aelenei, cooptat si el la Urziceni in acele vremuri, era nelispit de-acolo. “Baietii se aflau in cantonament la internatul liceului. Stateam oarecum fara griji, stiind ca sunt supravegheati de Dudu, care statea cu ei. Vine insa intr-o seara Coman la mine si-mi zice: Hai sa mergem sa-i verificam pe baieti, ca am o presimtire>. Cand am ajuns acolo, Sile le lua banii astora la rummy cu o sticla de vin rosu pe masa. I-am zis: <Ce faci, ma?>, la care el mi-a replicat: <Nu pot sa joc daca nu beau un pahar de vin rosu inainte>. Dar a doua zi juca extraordinar”, isi aminteste doctorul Poiana.

Fotbalistii Unirii, “cadorisiti” cu cate un apartament si o butelie

Daca actualii elevi ai lui Dan Petrescu joaca pe prime de mii de euro, inainte de 1989, Scaunasu, Constantin Nelu (Sobolanu), Andrei Gheorghe (Geolgau) sau Marin Iancu (Gogoasa) se multumeau cu un PPC- “asa ziceam noi la "poate pica ceva". "Dupa meciuri aveam doua localuri preferate: Gradina de vara si Apollo. Aici era locul de intalnire al oamenilor mai avuti din oras. Fie ca invingeam, fie ca pierdeam, acestia ne ospatau cu o friptura, un mic, o bere”, isi aminteste Danila.

Daca pentru Scaunasu, in cei 6 ani petrecuti la Urziceni, 1969-1975, singura prima pe care a primit-o a fost de 100 de lei dupa un meci de Cupa cu Dinamo, ceilalti mai tineri au fost mai norocosi. “Prin ’86-’87, a venit la primarie doamna Coman. Sotul acesteia, Mircea Coman, care lucra ca frigotehnist la abator, manca fotbal pe paine. Cand a vazut ca la Urziceni sunt oameni care iubesc acest fenomen, a decis sa se implice. De-atunci s-a schimbat si viata noastra, in bine. Au aparut cantonamentele la internatul liceului, dar si cele la Forban sau Piatra Arsa- unde am stat la aceeasi masa cu Nadia Comaneci, Leonard Doroftei, Ivan Patzaichin. Tot atunci au inceput sa se dea prime in bani, dar si amenzi daca pierdeam sau intarziam la antrenamente. Aveam regulament de ordine interioara, ce mai, eram o echipa profesionista”.

Iar statutul de fotbalist, si implicit de vedeta a orasului, oferea si alte avantaje. “Eram cunoscuti de tot orasul, astfel ca noi nu prea stateam la cozi la carne sau oua cum era pe vremea aceea. Noi puneam mai usor mana pe o butelie, de Revelion aveam pe masa un Ness, o sticla de Pepsi-Cola. In plus, toti am primit locuinte. Imi amintesc ca domnul Coman ii spunea sotiei: <Hai sa-I dam o casa astuia ca ne ajuta la fotbal>. Am primit un apartament cu 3 camere, dar cred ca am si meritat. Mi-am rupt picioarele atatia ani pentru Urziceni”, spune Danila, unul dintre protagonistii istoricului meci din 16-imile Cupei Romaniei cu echipa Corvinul Hunedoara.

Pentru micutul oras din Baragan o partida impotriva Corvinului, o echipa de top la acea vreme in Divizia A, reprezenta un eveniment major. De la copii la batrani, tot orasul s-a adunat la stadion pentru a-i vedea la lucru pe Klein sau Rednic.

 
La Urziceni a venit Corvinul, cu echipa standard: Klein, Vaetus, Gabor, Petcu, Marginean si Ionita in poarta
 
 
Dumitru Danila, fost fotbalist la Urziceni
“In iarna lui ’88 am ajuns in 16-imile Cupei Romaniei. La Urziceni a venit Corvinul, cu echipa standard: Klein, Vaetus, Gabor, Petcu, Marginean si Ionita in poarta. Ei veneau direct dintr-un cantonament din Siria. Imi amintesc ca doctoral Poiana, care era antrenorul nostru, mi-a spus: <Dane, nu te dezlipesti de Klein>. Si asa am facut. La un moment dat, prin repriza a doua, Klein m-a intrebat: <Mai poti? Dar cati ani ai?>, la care ii raspund: <27>. <Pai esti de-o seama cu mine. Dar eu nu mai pot ca ne-a omorat asta in cantonamentul din Siria>. Au condus cu 1-0, dupa care Porumboiu, arbitrul meciului ne-a acordat 11 metri. Am egalat eu, dar ne-au batut in final cu 3-1. Oricum a fost un meci mare. Stadionul era arhiplin, nu mai puteai arunca un ac”, isi aminteste Dumitru Danila, care recunoaste ca, “blaturile erau la ordinea zile. Ni se spunea: <Azi trebuie sa jucam mai moale, mai relaxati. Se intampla insa cand eram linistiti in clasament”.

Despre blaturi isi aminteste si doctorul Ion Poiana: “S-a intamplat la un meci cu miza la retrogradare intre Vointa Constanta si Victoria Tanadarei. Au intervenit autoritatile locale, sfatuindu-ne sa ajutam echipa judetului. Nu m-am dus la meci. Baietii au jucat corect si au invins Constanta. Imi amintesc ca au fost si niste anchete pe marginea acestui subiect, dar nu stiu cum s-a terminat”.  

La zeci de ani distanta, Unirea nu se mai incurca cu butelii, sticle de vin, sau stuguri, baietii lui Dan Petrescu fiind aproape de cea mai mare performanta din istoria Unirii Urziceni si a fotbalului ialomitean, castigarea titlului de campioni. Cu toate acestea, daca personaje precum doctorul Ion Poiana nu ar fi preluat, la momentul oportun, destinele gruparii poate astazi Unirea nu ar mai fi existat...


Citeste mai multe despre   



















10353 vizualizari

  • +2 (8 voturi)    
    succes in continuare! (Marţi, 9 iunie 2009, 11:00)

    gabriel [anonim]

    Tot respectul pentru cei de la Urziceni.
  • +3 (9 voturi)    
    Frumos (Marţi, 9 iunie 2009, 11:57)

    Mihai [anonim]

    Excelenta povestea! Mi-am adus aminte de copilaria mea intr-un oras la fel de mic, de povestile din jurul echipei de fotbal, care ne acaparau pe toti. Stateam in fata blocului si ne prefaceam vedete locale, precum Gogoasa sau Sobolanu (evident, cu alte nume).
    Multumi pt reportaj si la mai multe
  • +2 (8 voturi)    
    bravo (Marţi, 9 iunie 2009, 12:38)

    florin [anonim]

    bun articol si extrem de interesant. respect pentru Unirea Urziceni, antrenor si fani.
  • +4 (8 voturi)    
    Asta se numeste presa (Marţi, 9 iunie 2009, 13:37)

    rasvan [anonim]

    Probabil cel mai bun articol sportiv pe care l-am citit de ceva timp.Felicitari celor care au contribuit la realizarea lui si numai de bine.Printre atatea citate din Gigi uite ca se poate si o bucata de scriere pertinenta.
  • +3 (7 voturi)    
    excelent (Marţi, 9 iunie 2009, 13:43)

    mjp [anonim]

    articol, felicitari!
  • +2 (6 voturi)    
    Parfumul de alta data..... (Marţi, 9 iunie 2009, 14:27)

    puiu [anonim]

    O poveste frumoasa cu si despre oameni care fac istorie ! Sigur , Unirea de astazi a depasit prin performante ceea ce nici in cele mai frumoase vise nu ar fi sperat Sobolanul , Gogoasa , Danila sau Doctorul Poiana .....Astazi e randul baietilor lui Dan Petrescu sa Urce micuta urbe pe garduri si sa aiba la picioare toata suflarea fotbalistica di Romania ! Sigur , fara dl Bucsaru , parfumul discret al povestilor Doctorului ar fi fost doar o adiere palida pe vreo terasa la ore tarzii....
  • +1 (3 voturi)    
    Felicitari (Marţi, 9 iunie 2009, 17:00)

    Alex [anonim]

    Un articol frumos , bine documentat. La mai mare, asa articole am dori sa citim cit mai des, nu "jurnalul" lui Jiji sau ce a mai facut Ramona Gabor si/sau sor'sa.
  • 0 (2 voturi)    
    Unirea Urziceni (Marţi, 9 iunie 2009, 17:33)

    G.F. [anonim]

    Frumos si adevarat .
  • 0 (2 voturi)    
    distractii? (Marţi, 9 iunie 2009, 19:25)

    srpc [utilizator]

    ce fotbal? ce cinematograf? acum sunt crasmele si chefurile cu manele, plus baietii cu liniute! urrrrra, ce bine e in capitalism!
  • -3 (3 voturi)    
    Care Klein in '88???? (Marţi, 9 iunie 2009, 20:27)

    Magiun [anonim]

    Care Klein, care Rednic in 88?
    Bah voi sunteti nebuni la cap?
    Pai nu erau bah la Dinamo de 4 ani???
    Halal povesti?

    \
    • 0 (2 voturi)    
      Da, Klein (Miercuri, 10 iunie 2009, 11:37)

      dudu [anonim] i-a raspuns lui Magiun

      Aoleooo, Magiuneeee ! Klein a ajuns la Dinamo in iarna 88 - 89.
  • +1 (3 voturi)    
    Felicitari ptr articol (Marţi, 9 iunie 2009, 21:55)

    mvcaraiman [anonim]

    Felicitari ptr articol. E intr-adevar un articol sportiv :)
  • 0 (2 voturi)    
    Excelent articol . Felicitari ! (Miercuri, 10 iunie 2009, 8:51)

    eugenrc [utilizator]

    De astfel de articole avem nevoie ca sa simtim ca suntem oameni si mai avem sentimente.
  • 0 (2 voturi)    
    excelent (Miercuri, 10 iunie 2009, 9:00)

    subiectivu [anonim]

    excelent articol si extraordinar de bine documentat... mi-am adus aminte de copilarie si de fiecare meci al unirii la care asistam. felicitari!
  • 0 (2 voturi)    
    felicitari (Miercuri, 10 iunie 2009, 12:47)

    dan [anonim]

    aceleasi trairi le-am avut intr-un alt orasel de provincie unde fotbalul si cinematograful erau singurele distractii (alexandria-teleorman) felicitari, excelent articol !
  • +1 (3 voturi)    
    da (Joi, 11 iunie 2009, 14:11)

    Nevermind [utilizator]

    10+ pentru articol. Si asta vine din partea unuia care nu are vreo legatura cu fotbalul.
  • 0 (2 voturi)    
    unirea (Joi, 11 iunie 2009, 23:32)

    dan [anonim]

    Totul este adevarat.Am trait clipele acele minunate cand acei si simpatici jucatori ne umpleau diminicile la ora 11.Dupa meci discutam pe marginea meciuluila"Doua ciocanele,langa gara".Multumiri pt. articol
  • +3 (9 voturi)    
    Frumos! (Vineri, 12 iunie 2009, 0:43)

    cvm [utilizator]

    Unirea da culoare fotbalului romanesc.
    Uite ca se poate vorbi si despre altceva decat despre Jiji, Borcea, Miititelu' s.a., despre batai intre fani, suporteri nervosi, petarde, brichete si fumigene.
    Bravo Unirea!
    Sper ca atmosfera clubului sa nu fie stricata de banii care o sa vina.
    • 0 (2 voturi)    
      Corect (Joi, 11 iunie 2009, 11:06)

      Mordor [anonim] i-a raspuns lui cvm

      Da, frate, Unirea a dat culoare fortbalului romanesc...si uite ca se poate si fara sa citim despre Borcea, Jiji, Turcu, Copos etc.
      Ce parfum are povestea asta.... Ca pe vremuri.
  • 0 (0 voturi)    
    Super... (Luni, 8 martie 2010, 16:05)

    L.B. [anonim]

    Nu ma asteptam vreodata sa reusesc sa ma intorc in timp si sa aflu aceste povesti minunate despre "Unirea".Fara toti acesti baieti minunati viata noastra era saraca si plictisitoare.Multumim ca existati...respect.
  • 0 (0 voturi)    
    bravo (Miercuri, 20 aprilie 2011, 23:37)

    vranea [anonim]

    vremuri frumoase si de mult trecute, au mai fost si alti copii buni ca ;Sbarcea , Carlan, Ivan, Buzatu, fratii Andrei si nebunul de Soltuz .sper sa mai fie asa vremuri fara interese si cu mare placere


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică