Finala de Cupa UEFA dintre Sahtior si Werder Bremen va fi ultimul meci din istoria acestei competitii, care dupa 38 de ani se transforma in Europa League. Numele echipei antrenate de Mircea Lucescu va fi inscriptionat pentru ultima oara pe trofeu - in partea castigatorilor spera antrenorul lui Sahtior.

"Sunt sigur ca vom vedea un meci energic intre doua echipe cu doua stiluri foarte diferite", a spus Mircea Lucescu pentru uefa.com. "Bremen este o echipa care pune mare accent pe atac si pe partea fizica. Stilul nostru se bazeaza mai mult pe tehnica jucatorilor, de care ne vom folosi sa controlam jocul. Sunt tare bucuros sa ma intorc la Istanbul. Iubesc acest oras. Sa joci o finala de Cupa UEFA este un vis pentru orice jucator si sunt fericit ca jucatorii mei si l-au implinit", a incheiat antrenorul roman care a cucerit campionatul Turciei atat cu Galatasaray cat si cu Besiktas.

Omologul lui de pe banca lui Werder Bremen, Thomas Schaff, le-a cerut mult curaj jucatorilor sai. "Trebuie sa fim increzatori. Va fi un meci incins, dar o finala nu este niciodata usor de jucat si suntem fericiti sa facem fata acestei provocari". Problema lui Schaff reprezinta numarul mare de accidentari din lotul lui Werder Bremen, plus suspendarea jucatorului-emblema al echipei, Diego. Atacantul Hugo Almeida si Per Mertesacker sunt si ei indisponibili. "Nu ii poti inlocui pe acesti jucatori cu altii la fel de buni ca ei, insa vom incerca sa depasim aceste minusuri pentru ca nucleul echipei este foarte solid", si-a incurajat Schaff elevii.

Pentru Sahtior, cucerirea trofeului ar insemna prima mare lovitura a fotbalului ucrainean dupa 1991, in timp ce Bremen isi doreste cu ardoare sa castige al doilea titlu european dupa Cupa Campionilor in 1992.