Revolutie in Riad! Politistii arabi au luat la bataie o parte a suporterilor lui Al-Hilal pentru ca acestia au venit pe stadion cu steaguri ale Romaniei, in semn de protest pentru demiterea lui Cosmin Olaroiu. "Nici nu ma mai duc la stadion pentru meciul cu Al-Shabab pentru ca interzicerea steagului Romaniei pe un stadion din Riad este o jignire pentru mine si tara mea", a rabufnit Olaroiu dupa incidentele dinaintea meciului Al-Hilal - Al-Shabab.

"E o situatie incredibila aici. Unii suporteri au reusit sa aduca la stadion steagul Romaniei, insa in momentul in care l-au fluturat langa un steag al Arabiei Saudite, politistii au intrat peste ei si i-au batut cu bestialitate! Am fost socat, cand am auzit ce se intampla! Tocmai de aceea, nici nu ma duc la stadion pentru meciul cu Al-Shabab. Ma duc direct acasa pentru ca interzicerea steagului Romaniei pe un stadion din Riad este o jignire pentru mine si pentru tara mea ”, a declarat Olaroiu pentru www.prosport.ro

Cosmin Olaroiu s-a despartit oficial de Al-Hilal pe 3 martie, fostul antrenor al Stelei platind tribut gestului de a arunca tricoul inscriptionat cu chipul printului Sultan Bin Abdallaziz.