Chinul lui Nicolae Dica la Catania Calcio va continua, aproape sigur, si in anul 2009. Fostul fotbalist din Ghencea vrea cu orice pret sa paraseasca gruparea din Serie A, acolo unde este numai rezerva, dar pe adresa clubului peninsular nu a sosit, inca, nicio oferta pentru atacant.

"Dica a precizat mereu ca isi doreste sa plece de la Catania, dar momentan nu avem nicio oferta care sa ne faca sa ne gandim la o cedare a lui", a precizat Pietro Lo Monaco, directorul sportiv al Cataniei, citat de tuttomercatoweb.com.

Dorit intr-o perioada de campioana CFR Cluj, dar considerat prea scump de gruparea din Gruia, Dica va ramane, dupa toate probabilitatile, la echipa pregatita de Walter Zenga cel putin pana in vara lui 2009.