Marian Iancu isi va premia jucatorii chiar daca vor pierde cu Ceahlaul Piatra Neamt, echipa ce se lupta pentru salvarea de la retrogradare. Moldovenii au nevoie de o victorie pentru a ramane in carti, fiind in lupta directa cu Gloria Buzau, care se afla pe locul 14, la un punct in fata Ceahlaului si va evolua in aceasta etapa in Banie, cu "U" Craiova.

Patronul lui Poli nu se va supara daca formatia sa va pierde, deoarece vrea ca in campionatul urmator sa nu mai existe situatia ca vreo echipa sa aiba asigurate din start 18 puncte, facand referire la Steaua.

Iancu a emis astazi un comunicat pe site-ul oficial al gruparii viola: "Nu ma intereseaza rezultatul meciului cu Ceahlaul Piatra Neamt. Politica clubului este sa se asigure ca joaca intr-un campionat curat si corect. Daca vom invinge, este OK. Daca vom pierde, este la fel de bine, deoarece or sa dispara, pentru la anul, cel putin doua echipe "frati si surori" ale celor care se tot lauda cu rezultatele lor mincinoase. Oricare ar fi deznodamantul partidei de la Piatra Neamt, voi considera ca sunt trei puncte in plus in economia pachetului propus jucatorilor pentru premiere. Vom juca fara emotii si nu imi doresc decat sa fim pragmatici. Atunci cand intr-o competitie intalnesti numai rau, trebuie sa-l alegi pe cel mai mic. Ce ar insemna sa incepem un campionat viitor cu gandul ca macar o echipa are asigurate din start 12 puncte, ca sa nu spun 18? (cunoscatorii stiu de ce...). Sper ca binele sa invinga si sa avem parte de un campionat viitor mult mai aproape de fair-play, de competitie sportiva in adevaratul sens al cuvantului. Sa nu va suparati pe noi, orice s-ar intampla, pentru ca oricum va fi bine. Mergem sa jucam, sa invingem, pentru ca asa e normal. Si atat!".