Site-ul www.footballshirtculture.com a facut public modelul de echipament sportiv cu care va evolua nationala lui Victor Piturca in "grupa mortii" de la EURO 2008, informeaza gsp.ro. Acesta va fi preponderent galben (este varianta de baza) si va prezenta tehnologia Clima Cool cu care ne-a obisnuit deja producatorul de echipament sportiv Adidas.

Clima Cool va ajuta la o cat mai buna aerisire a corpului fotbalistului, pentru a-l ajuta pe acesta cat mai mult in timpul disputarii unui meci. De asemenea, acestea sunt destul de rezistente si in cazul tragerilor de tricou care au loc pe durata unei partide.

Cel mai probabil noile tricouri ale nationalei vor putea fi achizitionate in Romania incepand cu luna mai a anului curent.