Italia s-a impus in primul meci al Grupei E impotriva Belgiei, scor 2-0. Primul gol al partidei de pe Stades des Lumieres a fost marcat de Giaccherini, care a fost servit pefect de Bonucci (32'). In minutele de prelungiri, Pelle a inscris spectaculos pentru 2-0 din pasa lui Candreva (90+2').

Italia obtine trei puncte la capatul unui meci frumos, cu ocazii de ambele parti. Belgia nu a reusit sa inscrie, desi a avut ocazii mari. La scorul de 1-0, Lukaku a trimis peste poarta dintr-o pozitie ideala, dupa o pasa foarte buna a lui Hazard si a irosit ocazia egalarii (53'). Belgienii au trecut pe langa golul egalizator si in minutul 89, cand Fellaini a fost desposedat de italieni la doar trei metri de poarta.

In cealalta partida a grupei, Irlanda a remizat cu Suedia, scor 1-1.

Clasament Grupa E:

1. Italia - 3 puncte (2-0)

2. Irlanda - 1 punct (1-1)

3. Suedia - 1 punct (1-1)

4. Belgia - 0 puncte (0-2)

Sursa foto a materialului: Uefa.com/ Getty Images

Cele mai importante momente ale partidei:

Final de meci. Belgia-Italia 0-2

90+2' Gool Italia! Candreva centreaza in careu pana la Pelle, care inscrie cu un sut din voleu

85' Ocazie pentru Italia. Ciro Immobile suteaza puternic de la distanta, insa Courtois intervine si trimite in corner

82' Belgia ajunge tot mai mult in careul italienilor. Origi trimite periculos cu capul peste poarta lui Buffon

73' Parolo il serveste perfect pe Giaccherini, aflat la marginea careului de 16 metri, suteaza, dar mingea este deviata in corner de un fundas belgian

70' Mertens prinde un sut de la distanta, insa mingea trece mult peste poarta italienilor

54' Italia reactioneaza dupa atacul Belgiei. Candreva centreaza in careu pana la Pelle, care reia cu capul, dar mingea este respinsa de Courtois

53' Lukaku trimite peste poarta dintr-o pozitie ideala, aflat fata in fata cu Buffon, dupa o pasa foarte buna a lui Hazard si iroseste ocazia egalarii

46' A inceput repriza secunda

Se termina prima repriza. Belgia-Italia 0-1

41' Ocazie pentru Belgia. Sutul lui De Bruyne este blocat de Buffon, dupa o pasa foarte buna a lui Fellaini

39' Witsel incearca un sut de la distanta, dar fara niciun rezultat, balonul se duce pe langa poarta lui Buffon

36' Ocazie pentru Italia! Parolo se inalta la o minge trimisa in careu si prelungeste pana la Graziano Pelle, care loveste cu capul, dar rateaza tinta

32' Gool Italia! Italienii deschid scorul la prima ocazie importanta la poarta lui Courtois. Leornado Bonucci trimite o pasa perfecta de la 40 de metri, mingea ajunge la Giaccherini, care il executa pe portarul Belgiei

29' Prima ocazie si pentru Italia. Darmian il serveste pe Pelle, care suteaza din afara careului, dar mingea nu prinde spatiul portii

22' La capatul unei faze de atac a Belgiei, Nainggolan incearca din nou un sut de la distanta, dar mingea se duce pe langa poarta lui Buffon

10' Nainggolan suteaza de la distanta, insa Buffon este atent si respinge in corner

A inceput meciul de pe "Stade des Lumieres". Lovitura de start i-a apartinut Italiei

Echipe:

Belgia: Courtois - Alderweireld, Ciman, Vermaelen, Vertonghen - Nainggolan, Witsel - Fellaini, De Bruyne, Hazard - Lukaku

Antrenor: Marc Wilmots

Italia: Buffon - Barzagli, Bonucci, Chiellini - Candreva, Parolo, De Rossi, Giaccherini, Darmian - Eder, Pelle

Antrenor: Antonio Conte

Pana acum s-au disputat 10 intalniri directe intre cele doua echipe, iar Italia detine avantajul meciurilor castigate, avand 5 victorii in fata Belgiei, care a reusit sa castige doar de doua ori. Trei dueluri s-au terminat la egalitate. Golaveraj: 15-9 pentru italieni.

Lyon - populatie ~ 491.268 locuitori.

Stadion: "Parc Olympique Lyonnais"

Capacitate: 59.286 de locuri

Este o arena noua. A fost inaugurata pe 9 ianuarie 2016 si a costat 415 milioane de euro.

Dimensiuni teren: 105X68 metri.

De la stadion pana in centrul orasului Lyon sunt 12 km, iar pana la aeroport sunt 15 km.

Meciurile care se vor disputa pe "Stade des Lumieres":

Belgia - Italia

Ucraina - Irlanda de Nord

Romania - Albania

Ungaria - Portugalia

Un meci din optimi

O semifinala