Fotbalistul Dorel Stoica a fost implicat intr-un accident rutier care s-a petrecut pe soseaua de centura a municipiului Lugoj, el avand o alcoolemie de 0,73 mg/l alcool in aerul expirat, astfel ca politistii au intocmit dosar penal pentru conducere sub influenta bauturilor alcoolice, anunta Mediafax.

Potrivit unui comunicat de presa, de miercuri, al Inspectoratului de Politie al Judetului Timis, soferul unui autoturism a suferit rani usoare, fiind transportat la spital, dupa ce a fost implicat, marti, intr-un accident rutier pe centura ocolitoare a municipiului Lugoj din judetul Timis.

"In urma accidentului, soferul autoturismului a suferit rani usoare, fiind transportat la spital pentru acordarea ingrijirilor medicale. Intrucat acesta emana vapori de alcool, politistii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultand o valoare de 0,73 mg/l alcool pur in aerul expirat, fapt pentru care i s-a solicitat sa se supuna recoltarii probelor biologice, acesta refuzand", se arata in comunicat.

Potrivit sursei citate, soferul a intrat intr-un sens giratoriu unde a pierdut controlul volanului, iesind in afara partii carosabile.

Conform politistilor, soferul este Dorel Stoica, acesta aflandu-se la volanul unui autoturism marca Audi Q7.

Convocat de patru ori la nationala, Dorel Stoica, 35 de ani, a evoluat, printre altele, la echipele Universitatea Craiova, Steaua Bucuresti, Dinamo Bucuresti si CS Turnu Severin. Ultima data a jucat la FC Universitatea Craiova, echipa patronata de Adrian Mititelu. In prezent, el este fara angajament.