Marian Dragulescu a castigat, miercuri, concursul masculin din cadrul Memorialului Arthur Gander, competitie ce a avut loc la Morges, in Elvetia, informeaza site-ul oficial al competitiei. Intors de la Campioantul Mondial de la Londra cu doua medalii de aur, la sol si sarituri, Dragulescu i-a devansat pe olandezul Jeffrey Wammes si bulgarul Jordan Iovtchev . In competita feminina, romanca Diana Chelaru a ocupat pozitia a doua, romanca reusind sa castige si premiul special, oferit pentru evolutia sa la sol.

Dragulescu a adunat 59.950 puncte si s-a situat pe prima treapta a Memorialului Arthur Gander. Romanul a fost urmat de olandezul Jeffrey Wammes cu 59.850 puncte si bulgarul Jordan Iovtchev, cu 59.250.

In competitia feminina, elvetianca Ariella Kaeslin s-a impus cu un total de 42.400 puncte, fiind urmata de romanca Diana Chelaru (41.950 puncte) si rusoaica Ksenia Semenova (40.450 puncte). Diana a primit premiul special, fiind notata cu cea mai mare nota la sol (13.600). Pe locul doi la sol au fost Ksenia Semenova si nemtoaica Elisabeth Seitz, cu 12.900 puncte.

Memorialul de la Morges (Elvetia) a fost creat in 1984, in memoria fostului presedinte al Federatiei Internationale de Gimnastica, Arthur Gander.