Ana Bogdan s-a oprit în primul tur al „WTA 500” de la Charleston, scor 6-2, 1-6, 6(6)-7 în fața italiencei Elistabetta Cocciaretto (56 WTA).

Ana BogdanFoto: Corine Sciboz / Zuma Press / Profimedia

>> Irina Bara s-a calificat în turul al doilea la WTA Bogota

Ana Bogdan, învinsă de Elisabetta Cocciaretto la WTA Charleston

Aflată pe locul 66 mondial, Ana Bogdan a controlat primul set al partidei cu Elisabetta Cocciaretto.

Italianca a început perfect setul al doilea, a condus cu 4-0 și a trimis meciul în decisiv.

Deși a condus cu 4-1 și 5-3 în setul al treilea, Ana Bogdan a pierdut trei game-uri consecutive, a ratat o minge de meci și s-a ajuns la tiebreak, unde Cocciaretto s-a impus cu scorul de 8-6.

Pentru prezența pe tabloul principal, românca și-a asigurat un cec în valoare de 3.740 de dolari și un singur punct în clasamentul mondial.

În turul al doilea, Elisabetta Cocciaretto o va întâlni pe dubla câștigătoare de Grand Slam Victoria Azarenka (26 WTA), favorita numărul 12 a competiției.

Pe tabloul principal de la WTA Charleston se mai află româncele Jaqueline Cristian și Gabriela Lee (fostă Talabă).

Credit One Charleston Open este un turneu din categoria WTA 500 ce se desfășoară în perioada 1-7 aprilie. Se joacă pe zgură verde și este dotat cu premii totale în valoare de $922,573. Campioana en-titre este Ons Jabeur.

Principalele favorite de la Charleston: Jessica Pegula (1), Ons Jabeur (2), Maria Sakkari (3), Daria Kasatkina (4), Beatriz Haddad Maia (5), Ekaterina Alexandrova (6), Elina Svitolina (7), Madison Keys (8).

>> Aryna Sabalenka și mesajul transmis la două săptămâni după moartea fostului iubit