​Novak Djokovic a început săptămâna cu numărul 417 în fruntea clasamentului mondial, în pofida eliminării surprinzătoare de la Indian Wells. Campion la turneul din deșertul californian, Carlos Alcaraz a atins o bornă impresionantă la doar 20 de ani.

Carlos Alcaraz si Novak DjokovicFoto: Emmanuel DUNAND / AFP / Profimedia

>> Schimbările produse în WTA după Indian Wells - Simona Halep nu revine în clasamentul mondial

Novak Djokovic, 417 săptămâni în fruntea clasamentului ATP

Djokovic a pierdut în turul trei în fața lui Luca Nardi (italianul a reușit astfel un salt de 27 de poziții și a intrat pentru prima oară în Top 100 mondial - locul 96) și a anunțat că nu va participa la Miami Open, dar a ajuns la 8 ani și o săptămână în fotoliul de lider al clasamentului ATP (un record).

În urma triumfului de la Indian Wells, Alcaraz a acumulat 100 de săptămâni în Top 10 mondial, 80 dintre acestea fiind petrecute pe locurile 1 (36) sau 2 (44).

Spaniolul s-a apropiat la 920 de puncte de Djokovic, dar are 360 de puncte de apărat la Miami și nu-l va putea depăși pe sârb, indiferent de rezultatele care vor fi înregistrate la competiția din Florida.

Astfel, Djokovic va ajunge la 418 săptămâni pe locul 1 ATP (pe 25 martie), dublul perioadei petrecute de rivalul Rafael Nadal în această poziție (209).

>> Cine transmite la tv revenirea Simonei Halep în circuitul WTA

Clasamentul ATP, Top 15

1. Novak Djokovic (Serbia) 9.725 puncte

2. Carlos Alcaraz (Spania) 8.805

3. Jannik Sinner (Italia) 8.310

4. Daniil Medvedev (Rusia) 7.765

5. Alexander Zverev (Germania) 5.060 (+1 loc)

6. Andrey Rublev (Rusia) 4.970 (-1)

7. Holger Rune (Danemarca) 3.875

8. Casper Ruud (Norvegia) 3.560 (+1)

9. Hubert Hurkacz (Polonia) 3.370 (-1)

10. Alex de Minaur (Australia) 3.300

11. Stefanos Tsitsipas (Grecia) 3.255

12. Grigor Dimitrov (Bulgaria) 2.935 (+1)

13. Taylor Fritz (SUA) 2.935 (-1)

14. Tommy Paul (SUA) 2.430 (+3)

15. Ugo Humbert (Franța) 2.420 (-1).

Jucători din Top 100 aflați la cele mai bune clasări ale lor: Alexander Bublik (18 ATP), Tomas Machac (60 ATP), Jakub Mensik (70 ATP), Arthur Cazaux (74 ATP).

Jucători din România în clasamentul ATP

255. Nicholas David Ionel 223 puncte (-2 locuri)

303. Marius Copil 183 (-6)

311. Filip Cristian Jianu 179 (+29)

327. Cezar Crețu 164 (+7)

454. Sebastian Gima 96 (-1)

497. Gabi Adrian Boitan 79 (+95) etc.

Recordurile principale ale lui Novak Djokovic

Născut pe 22 mai 1987, la Belgrad, Djokovic deține în acest moment multe dintre recordurile din tenis, dar cele mai importante sunt următoarele trei: cele mai multe titluri de Grand Slam, cele mai multe turnee de tip Masters (ATP 1000) și cele mai multe săptămâni din postura de lider ATP.

Săptămâni pe locul 1 ATP

1. Novak Djokovic - 417 (8 ani și o săptămână)

2. Roger Federer - 310 (5 ani și 50 de săptămâni)

3. Pete Sampras - 286 (5 ani și 26 de săptămâni)

4. Ivan Lendl - 270 (5 ani și 10 săptămâni)

5. Jimmy Connors - 268 (5 ani și 8 săptămâni)

6. Rafael Nadal - 209 (4 ani și o săptămână)

7. John McEnroe - 170 (3 ani și 14 săptămâni)

8. Bjorn Borg - 109 (2 ani și 5 săptămâni)

9. Andre Agassi - 101 (1 an și 49 de săptămâni)

10. Lleyton Hewitt - 80 (1 an și 28 de săptămâni).

Locul 1 ATP la finalul sezonului

1 Novak Djokovic 8

2 Pete Sampras 6

3 Roger Federer / Jimmy Connors / Rafael Nadal 5 etc.

Clasamentul titlurilor de Grand Slam

1 Novak Djokovic 24

2 Rafael Nadal 22

3 Roger Federer 20 (retras)

Clasamentul turneelor Masters

1 Novak Djokovic 39

2 Rafael Nadal 36

3 Roger Federer 28 (retras)

Turneul Campionilor, cele mai multe titluri

1 Novak Djokovic 7 (2008, 2012, 2013, 2014, 2015, 2022, 2023)

2 Roger Federer 6 (2003, 2004, 2006, 2007, 2010, 2011)

3 Ivan Lendl 5 (1981, 1982, 1985, 1986, 1987)

3 Pete Sampras 5 (1991, 1994, 1996, 1997, 1999)

5 Ilie Năstase 4 (1971, 1972, 1973, 1975) etc.