Novak Djokovic, numărul unu ATP, a fost votat cel bun sportiv european din acest an, în cadrul celei de-a 66-a ediţii a anchetei organizate de agenţia poloneză de ştiri PAP.

Novak DjokovicFoto: Gao Jing / Xinhua News / Profimedia

>> VIDEO Cum se pregătește Novak Djokovic pentru noul sezon din ATP

Djokovic s-a impus cu 178 de puncte, fiind urmat de olandezul Max Vestappen, campionul mondial de Formula 1, cu 150 de puncte, şi de atletul suedez Armand Duplantis, multiplu recordman mondial la săritura cu prăjina, cu 86 de puncte.

Novak Djokovic (36 ani) s-a impus pentru a cincea oară în această anchetă, una dintre cele mai vechi din lume, după victoriile din 2011, 2015, 2018 şi 2021.

Anul trecut victoria a revenit jucătoarei poloneze Iga Swiatek, care a fost urmată de Duplantis şi Verstappen.

Două românce au reuşit să câştige această anchetă de-a lungul timpului, gimnasta Nadia Comăneci, în 1976, şi atleta Gabriela Szabo, în 1999, transmite Agerpres.

La realizarea clasamentul anchetei PAP pe 2023 au participat agenţiile AFP (Franţa), AGERPRES (România), ANP (Olanda), APA (Austria), ANA - MNA (Grecia), BELGA (Belgia), BTA (Bulgaria), CTK (Cehia), EFE (Spania), HINA (Croaţia), LETA (Letonia), LUSA (Portugalia), Media Link Communications (Malta), MTI (Ungaria), SID (Germania), SITA (Slovacia), STA (Slovenia), TANJUG (Serbia), TASR (Slovacia), Ukrinform (Ucraina) şi PAP (Polonia).

1. Novak Djokovic (Serbia / tenis) 178 puncte

2. Max Vestappen (Olanda / Formula 1) 150

3. Armand Duplantis (Suedia / atletism) 86

4. Erling Haaland (Norvegia / fotbal) 80

5. Nikola Jokic (Serbia / baschet) 74

6. Iga Swiatek (Polonia / tenis) 72

7. Johannes Thinges Boe (Norvegia / biatlon) 51

8. Femke Bol (Olanda / atletism) 49

9. Marco Odermatt (Elveţia / schi alpin) 44

10. Jonas Vingegaard (Danemarca / ciclism) 40 etc.