Jenson Brooksby, jucător care se afla pe locul 33 ATP în iunie 2022, a fost suspendat pe o perioadă de 18 luni, el fiind găsit vinovat de trei „eşecuri cu privire la localizare” într-un interval de 12 luni, informează Agenţia Internaţională pentru Integritate în Tenis (ITIA).

Jenson BrooksbyFoto: James Gouley / Shutterstock Editorial / Profimedia

>> OFICIAL Simona Halep a făcut apel la TAS împotriva suspendării de 4 ani

Jenson Brooksby, suspendat 18 luni după ce a ratat trei teste antidoping

Un tribunal independent a audiat la 10 octombrie jucătorul şi martori, inclusiv pe oficialul însărcinat cu efectuarea celui de-al doilea control antidoping ratat de sportiv.

Brooksby şi-a acceptat vina în cazul primului şi celui de-al treilea test pe care le-a ratat, dar a protestat în cazul testului doi ratat.

Tribunalul a ajuns la concluzia că gradul de vină pentru testul ratat este ridicat în cazul lui Brooksby. Oficialul antidoping a făcut toţi paşii rezonabili pentru a-l localiza pe sportiv pentru al doilea test şi jucătorul a arătat neglijenţă nepunându-se la dispoziţie pentru test în intervalul de timp identificat.

Brooksby a ales să fie suspendat provizoriu la scurt timp după ce a aflat că este acuzat, astfel că sancţiunea sa este valabilă din 5 iulie 2023 până în 4 ianuarie 2025.

Jenson a ratat trei treste antidoping din cauza problemelor de localizare într-un interval de 12 luni, începând din aprilie 2022. Conform regulamentelor, pedeapsa maximă în astfel de cazuri este o suspendare pe doi ani.

Jucătorul poate face apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv în termen de 21 de zile, scrie News.ro.

De știut:

  • Brooksby nu a mai jucat de la Australian Open, în ianuarie, după ce a suferit două operaţii la încheietura mâinii. La Melbourne, Jenson l-a eliminat pe Casper Ruud (favorit 2), dar s-a oprit în turul al treilea.
  • În 2021, Broosbky a fost desemnat debutantul anului în circuitul ATP. Americanul are în palmares trei finale, toate pierdute (Newport 2021, Dallas și Atlanta 2022).