Organizatorii de la US Open au anunțat programul zilei de marți, 29 august, una în care Irina Begu, Patricia Țig, Gabriela Ruse și Ana Bogdan vor debuta pe tabloul principal al ultimului turneu de Grand Slam al anului.

Gabriela RuseFoto: Paul Crock / AFP / Profimedia

Irina Begu, Patricia Țig, Gabriela Ruse și Ana Bogdan vor debuta marți la US Open 2023

Venită din calificări, Gabriela Ruse va avea parte de o misiune foarte dificilă în primul tur: o va întâlni pe Karolina Pliskova (fostă lideră a ierarhiei mondiale și finalistă la US Open 2016).

  • Terenul 8, ora 18:00

Irina Begu (40 WTA) - Tamara Korpatsch (Germania, 93 WTA) / Meciuri directe: 1-0

  • Terenul 4, în jurul orei 22:00

Patricia Țig (65 WTA, clasament protejat) - Rebecca Marino (Canada, 101 WTA) / 0-0

  • Terenul 14, în jurul orei 22:00

Gabriela Ruse (166 WTA)- Karolina Pliskova (Cehia, 25 WTA) / 0-0

  • Grandstand, nu înainte de ora 00:00

Ana Bogdan (59 WTA) - Sofia Kenin (SUA, 93 WTA) / 1-1.

Reamintim că Sorana Cîrstea (30 WTA) va juca luni la Flushing Meadows, în runda inaugurală urmând să o întâlnească pe Kayla Day (91 WTA).

US Open 2023 va avea loc în perioada 28 august - 10 septembrie, iar cele mai importante meciuri de la Flushing Meadows vor fi zi de zi pe HotNews.ro. Campionii en-titre sunt Carlos Alcaraz și Iga Swiatek.