Sorana Cîrstea (31 WTA) a fost aproape de calificarea în optimile turneului „WTA 1000” de la Cincinnati, dar a cedat în trei seturi în fața grecoaicei Maria Sakkari (8 WTA), scor 2-6, 6-3, 7-5.

Sorana CirsteaFoto: ROB PRANGE / AFP / Profimedia

Sorana Cîrstea, eliminată de Maria Sakkari la WTA Cincinnati

Sorana a început perfect primul set în fața grecoaicei și după două servicii pierdute de aceasta conducea deja cu 4-0, iar până la final a cedat doar două gameuri.

Deși era de așteptat ca setul al doilea să o aibă tot pe româncă la cârmă, Sakkari și-a revenit, iar scenariul a fost exact invers.

Dubla semifinalistă de Grand Slam a condus tot cu 4-0, Cîrstea a revenit cu trei gameuri câștigate la rând, dar prea puțin pentru a decide partida.

Setul decisiv a fost însă echilibrat, s-a jucat de la egal la egal și a fost aproape de tiebreak, dar finalul i-a adus calificarea jucătoarei din Grecia.

Meciul a durat două ore și 20 de minute.

De știut:

  • Pentru parcursul până în turul al doilea, Cîrstea și-a asigurat un premiu în valoare de 17.930 de dolari și 60 de puncte în clasamentul WTA.
  • În optimile de finală, Maria Sakkari va întâlni câștigătoarea dintre croata Petra Martic (36 WTA) și ceha Karolina Muchova (17 WTA).

Western & Southern Open (Cincinnati) este o competiție de categorie WTA 1000. Turneul se dispută pe hard în perioada 14-20 august 2023, are premii totale $2.788.468, iar la start pe tabloul principal s-au aflat 64 de jucătoare. Campioana en-titre este Caroline Garcia.