​Sorana Cîrstea a făcut pasul în turul doi al turneului „WTA 1000” de la Montreal, sportiva noastră învingând-o în două seturi pe Varvara Gracheva (jucătoare născută la Moscova, dar care a ales recent să reprezinte Franța).

Sorana CirsteaFoto: Rob Prange/Dppi / Zuma Press / Profimedia

>> WTA Montreal: Campioană de Grand Slam, eliminată de locul 584 după două mingi de meci ratate

Sorana Cîrstea a învins-o pe Varvara Gracheva la WTA Montreal

Aflată pe locul 31 în ierarhia mondială, Cîrstea s-a impus după două ore și șapte minute de joc, scor 6-4, 7-6(3).

Meciul a fost întrerupt de ploaie după primul set, dar Sorana a rămas concentrată. Sportiva din Târgoviște a servit foarte bine și a salvat toate cele trei mingi de break ale adversarei.

De știut:

  • Prin victoria în fața Varvarei (40 WTA), Sorana și-a asigurat un premiu în valoare de 17.930 de dolari și 60 de puncte în clasamentul WTA.
  • Cîrstea se va duela în runda următoare cu învingătoarea meciului dintre Anastasia Potapova (27 WTA) și Karolina Muchova (17 WTA, favorită 14 și finalistă în acest an la Roland Garros).

Omnium Banque Nationale présenté par Rogers are loc anul acesta la Montreal, în perioada 7-13 august, face parte din categoria WTA 1000, iar pe tabloul principal s-au aflat 64 de jucătoare. Simona Halep a câștigat competiția în 2016, 2018 și 2022.