Novak Djokovic a fost foarte aproape de a egala recordul lui Roger Federer (8 titluri la Wimbledon) și a pierdut finala în fața lui Carlos Alcaraz, scor 6-1, 6-7(6), 1-6, 6-3, 4-6.

Novak DjokovicFoto: Tetsu Joko / AP / Profimedia

>>> Mesajul lui Rafael Nadal după ce Carlos Alcaraz a câștigat Wimbledon 2023

Novak Djokovic, cuvinte frumoase pentru Carlos Alcaraz după finala de la Wimbledon 2023

Ajuns la vârsta de 36 de ani, Novak Djokovic a demonstrat încă o dată că se află într-o formă fizică de zile mari.

Chiar dacă a pierdut finala la Wimbledon cu Carlos Alcaraz, liderul ATP, sârbul a prestat un tenis spectaculos, dar nu suficient de bun pentru a contracara ofensiva și entuziasmul ibericului.

Urmărit din tribune până și de băiatul său, Novak Djokovic a avut cuvinte frumoase pentru adversarul din finala de la All England Club, ba chiar s-a emoționat și a vărsat lacrimi la finalul disputei cu Alcaraz.

„Nu e un moment nemaipomenit pentru mine, dar pentru Carlos este. Trebuie să încep cu laduele pentru el. Ai jucat foarte bine la final, ai fost inspirat la serviciu. Felicitări, Carlos.

Credeam că o să am probleme cu tine doar pe zgură, dar iată că îmi faci probleme mari și pe iarbă. Felicitări pentru cum te-ai adaptat la suprafață. E nemaipomenit ce ai făcut la Quens. Felicitări echipei tale.

Cât despre mine, nu îmi place să pierd un astfel de meci. Trebuie să rămân recunoscător pentru că am câștigat multe meciuri strânse și titluri. În 2019, cu roger. Poate trebuia pierd câteva finale, dar acum suntem chit.

Mâine mai mă gândesc la asta (n.r. dacă este mândru). Astăzi nu prea îmi place înfrângerea. Pentru aceste momente lucrăm. Sunt cele mai importante turnee din lume. Am avut meciuri incredibile de-a lungul carierei mele și acesta va rămâne în cărțile de istorie ale tenisului. Aș fi vrut să câștig, dar am pierdut în fața unui jucător formidabil. Îl felicit și o să merg mai departe. Poate chiar mai puternic.

Este frumos să-mi văd fiul acolo zâmbind (n.r. Djokovic a început să plângă). Vă iubesc. Vă mulțumesc pentru susținere și vă îmbrățișez pe toți.” - a încheiat Nole.