​​Sorana Cîrstea va participa în premieră la Transylvania Open, în perioada 16-22 octombrie 2023, au anunțat organizatorii turneului „WTA 250” de la Cluj-Napoca.

Sorana CirsteaFoto: Rob Prange/Dppi / Zuma Press / Profimedia

Sorana Cîrstea, Ana Bogdan și Jaqueline Cristian vor juca la WTA Cluj-Napoca

Pe lângă Cîrstea (36 WTA), și-au anunţat prezenţa şi Ana Bogdan (61 WTA) şi Jaqueline Cristian (133 WTA), participante la ambele ediţii de până acum ale Transylvania Open.

„Suntem mai mult decât fericiţi că ne vom bucura şi anul acesta de Transylvania Open. Am dus o adevărată luptă pentru a păstra acest turneu la Cluj, pentru că, iniţial, oficialii WTA au anunţat întoarcerea în calendarul competiţional a turneelor din China.

Iar asta ar fi încheiat povestea competiţiei care s-a bucurat de un mare succes, atât din partea publicului, cât şi a jucătoarelor, care ne-au desemnat ca fiind cel mai bun turneu WTA 250 din lume.

Toate aceste aprecieri ne-au motivat şi am reuşit în final să găsim o soluţie pentru a continua. Aşa că, aşteptăm fanii tenisului din România, în număr cât mai mare, în Cluj, la Transylvania Open, în 16-22 octombrie.

Mai ales că avem jucătoare valoroase de la noi din ţară care ne-au anunţat deja că vor să participe la turneu: Sorana Cîrstea, Ana Bogdan şi Jaqueline Cristian. Ne aşteaptă o nouă competiţie puternică şi un turneu magic” - Patrick Ciorcilă, director Transylvania Open, citat de News.ro.

Meciurile se vor juca pe hard indoor, în BT Arena, şi vor debuta cu două zile de calificări, în 14 octombrie. La această a treia ediţie a turneului, 16 jucătoare vor juca în calificări, 32 de jucătoare vor concura la simplu şi 16 echipe la dublu.

În joc vor fi puse 280 de puncte WTA şi premii în valoare de 259.000 dolari. Primele câștigătoare ale competiției au fost Anett Kontaveit (2021) și Anna Blinkova (2022).