Roger Federer a avut parte de un weekend emoționant în O2 Arena din Londra, elvețianul spunând în lacrimi adio tenisului. La puțin timp după încheierea acestei ediții a competiției, Mister Perfect a confirmat că va lua parte la Laver Cup 2023, de la Vancouver.

Roger Federer si Rafael NadalFoto: Antoine Couvercelle / Panoramic / Bestimage / Profimedia

Roger Federer va fi la Laver Cup 2023, dar nu din postura de jucător

Conform EFE, marele campion elvețian a confirmat că va participa la Laver Cup 2023, dar nu din postura de jucător, cea cu care ne-a obișnuit în ultimii zeci de ani.

„Voi fi acolo, dar într-un rol diferit” - Roger Federer, după încheierea Laver Cup 2022 de la Londra.

De altfel, elvețianul a avut un rol important în realizarea Laver Cup, el fiind unul dintre promotorii competiției alături de TEAM8, agenția sa de reprezentare.

Roger a fost prezent la toate cele cinci ediții ale Laver Cup: în 2017, 2018, 2019 și 2022 în calitate de jucător, iar în 2021 a fost în tribune (era accidentat).

Laver Cup 2023 se va disputa la Vancouver, Canada, în perioada 22-24 septembrie.

VIDEO FOTO Rivali de-o viață, Roger Federer și Rafael Nadal au plâns la retragerea elvețianului din tenis - Imagini impresionante de la Laver Cup 2022

Cariera de vis a lui Roger Federer

  • Născut pe 8 august 1981, la Basel, Elveția. 1.85 metri, 85 de kilograme.
  • A încheiat anul pe locul 1 în sezoanele: 2004, 2005, 2006, 2007, 2009.
  • Jucător de mâna dreapta, execută reverul cu o singură mână.
  • 103 titluri ATP în carieră, dintre acestea 20 fiind de Grand Slam, iar 28 de categorie Masters.
  • Are 1251 de victorii în carieră și a pierdut de 275 de ori. A câștigat în total doar din tenis $130.594.339.
  • A devenit pentru prima dată lider mondial pe 2 februarie 2004.

Roger Federer și titlurile de Grand Slam

De-a lungul unei cariere impresionante, Roger Federer a adunat 20 de titluri de Grand Slam (a fost depășit doar de Rafael Nadal și Novak Djokovic).

Elvețianul s-a impus de opt ori la Wimbledon (2003, 2004, 2005, 2006, 2007, 2009, 2012, 2017), de șase ori la Australian Open (2004, 2006, 2008, 2010, 2017, 2018), de cinci ori la US Open (2004, 2005, 2006, 2007, 2008) și o dată la Roland Garros (2009).

De asemenea, a cucerit aurul olimpic la dublu masculin (Beijing 2008) și argintul la simplu (Londra 2012).

S-ar putea să te mai intereseze și:

Roger Federer și-a anunțat retragerea din tenis - Care va fi ultima competiție din cariera elvețianului

Retragerea lui Roger Federer: Cifrele fabuloase ale unei cariere de excepție

Retragerea lui Federer: Wimbledon, cel mai frumos teatru al legendei

Mesajul special al lui Rafael Nadal după anunțul retragerii lui Roger Federer din tenis

Serena Williams, mesaj pentru Roger Federer: „Bine ai venit în clubul retrașilor” / Reacții