Perechea formată din Monica Niculescu și Caroline Dolehide a pierdut finala probei de dublu din cadrul turneului pe iarbă de la Nottingham (WTA 250).

Monica NiculescuFoto: Steven Paston / PA Images / Profimedia

Echipa româno-americană a fost învinsă duminică de cuplul Beatriz Haddad Maia / Shuai Zhang (Brazilia/China), scor 7-6(2), 6-3.

Favorite numărul patru, Monica și Caroline au cedat în faţa principalelor favorite după aproape o oră și jumătate de joc.

De știut:

  • Pentru parcursul de la Nottingham, Niculescu și Dolehide s-au ales cu un cec de 6.700 de dolari și câte 180 de puncte.

  • Monica Niculescu are 10 titluri în 31 de finale WTA la dublu. Sportiva noastră se află pe locul 38 în clasamentul WTA Live de dublu.