Eliminată în turul al doilea de la Roland Garros, Sorana Cîrstea a comentat decizia organizatorilor de la Wimbledon de a interzice participarea jucătorilor din Rusia și Belarus la ediția din acest an a Grand Slamului londonez.

Sorana CirsteaFoto: John Walton / PA Images / Profimedia

Sorana Cîrstea critică organizatorii de la Wimbledon: „Zero umanitate”

Sportiva aflată pe locul 26 în clasamentul mondial a afirmat că sportivii ruși nu sunt responsabili pentru războiul din Ucraina și consideră că organizatorii de la All England Club au dat dovadă de „lipsă de umanitate” prin excluderea acestora.

„Cred că totul a fost greșit de la început la final, începând cu decizia de a interzice participarea jucătorilor ruși care nu are niciun sens și care creează un precedent destul de riscant în tenis. Apoi, era normal ca ATP și WTA să își apere jucătorii și să ia acea decizie de a nu da puncte pentru a încerca să pedepsească Wimbledon.

Apoi au venit și au spus că nu mai dau decât 50 la sută din premii. Totul este politic, noi suntem la mijloc. Îmi pare rău pentru colegii mei ruși, nu cred că este corect, nu cred că au nicio vină. Eu, personal, sunt într-o fază a carierei în care nu mai joc pentru bani și puncte, joc pentru trofeu, iar pentru mine nu se schimbă nimic.

Îmi pare rău pentru că, în general, sportul ar trebui să fie peste politică și să arate mult mai multă umanitate, iar în momentul de față ceea ce a făcut Wimbledon arată zero umanitate. Nu avem ce să facem. Suntem niște peștișori mici într-un lac foarte mare. Ni se spun deciziile, iar noi trebuie să ne hotărâm dacă le acceptăm sau nu” - Sorana Cîrstea, într-un interviu pentru Eurosport.

Explicațiile Soranei Cîrstea după ce a fost eliminată de la Roland Garros

Sorana Cîrstea a fost învinsă miercuri de americanca Sloane Stephens în turul al doilea al turneului de la Roland Garros, scor 3-6, 6-2, 6-0. Românca a pierdut ultimele 12 gameuri ale partidei.

„Am început bine, 6-3, 2-0, apoi la 2-1 am avut mingi de game, la 4-2 pentru ea am avut mingi de break, cred eu că acolo s-a jucat. Ea a jucat din ce în ce mai bine, a greșit din ce în ce mai puțin, iar eu am scăzut nivelul de joc. Cred că asta a făcut să se întoarcă situația.

Au fost greșeli ușoare din partea mea, iar ea a devenit din ce în ce mai solidă. Ar fi trebuit să termin meciul în două seturi. A mers bine serviciul, cred că și după serviciu a mers bine jocul.

Am greșit mult pe a doua minge, cred că acolo am început să mă grăbesc. Ea nu punea prea multă presiune pe retur, eram destul de liniștită, nu mă ataca, însă am slăbit nivelul, iar ea a început să intre în puncte, a lungit punctele, ceea ce pe mine nu mă avantaja” - Sorana Cîrstea.

De știut:

  • Pentru participarea la ediția din 2022 a turneului de la Roland Garros, Sorana Cîrstea va primi €84.000 şi 70 de puncte în ierarhia WTA de simplu.
  • În 2021, Cîrstea a fost eliminată în optimi, iar cea mai bună performanță de la Paris rămâne calificarea în sferturi, de la ediția din 2009.