Elvețianca Belinda Bencic a câștigat turneul de la Charleston (de categorie „WTA 500”) după ce a trecut în finală de tunisianca Ons Jabeur (10 WTA, favorită 4).

HotNews.roFoto: Hotnews

Ocupantă a locului 21 în ierarhia mondială, Belinda s-a impus după două ore și 35 de minute în fața tunisiencei, scor 6-1, 5-7, 6-4.

​Pe parcursul turneului de la Charleston, elvețianca a mai trecut de Xiyu Wang (149 WTA), Linda Fruhvirtova (188 WTA), Madison Keys (24 WTA), Paula Badosa (3 WTA) și Ekaterina Alexandrova (54 WTA).

Bencic are în palmares șase titluri: Eastbourne, Toronto (2015), Dubai, Moscova (2019), Jocurile Olimpice Tokyo (2021) și Charleston (2022). Sportiva în vârstă de 25 de ani a mai jucat alte opt finale.

Tot duminică, Tatjana Maria (Germania, 237 WTA) a câștigat turneul de categorie „WTA 250” de la Bogota, după ce a învins-o în finală pe brazilianca Laura Pigossi (212 WTA), scor 6-3, 4-6, 6-2.

De știut:

  • Bencic va primi un premiu de 158.800 de dolari şi 470 de puncte WTA, iar Jabeur, 98.190 de dolari şi 305 puncte WTA.
  • După succesul de la Charleston, Belinda va urca până pe locul 13 WTA (salt de opt poziții), cu 2.561 de puncte acumulate. De cealaltă parte, Jabeur se află în acest moment pe locul 9 (3.095 de puncte).