Daniil Medvedev, al doilea favorit al turneului ATP Masters de la Paris-Bercy, a reușit calificarea în sferturi. Carlos Alcaraz (35 ATP), revelația tenisului spaniol, a fost învins în optimi de Hugo Gaston (103 ATP).

Daniil MedvedevFoto: Kena Betancur / AFP / Profimedia

Al doilea jucător al lumii, Medvedev a trecut de Sebastian Korda (39 ATP), scor 4-6, 6-1, 6-3, după o oră şi 49 minute de joc. Rusul îşi păstrează astfel șansa de a-l detrona pe sârbul Novak Djokovic din fotoliul de lider al clasamentului ATP până la sfârşitul anului.

Campionul la US Open se va lupta pentru un loc în semifinale cu francezul Hugo Gaston, numărul 103 mondial, care a dispus cu 6-4, 7-5, de Carlos Alcaraz, marea speranţă a tenisului spaniol. Gaston este primul jucător francez care accede în sferturile de finală la Mastersul de la Paris în ultimii 31 de ani.

Tot joi, Casper Ruud (22 ani) a devenit primul jucător din istoria tenisului norvegian care obţine calificarea la Turneul Campionilor, competiţia de final de sezon rezervată celor mai buni buni opt tenismeni ai lumii, după ce l-a expediat rapid în două seturi, 6-2, 6-1, pe americanul Marcos Giron.

Următorul adversar al lui Ruud va fi campionul olimpic de la Tokyo, germanul Alexander Zverev, finalistul ediţiei de anul trecut a turneului parizian. Zverev a avut o misiune dificilă joi în faţa bulgarului Grigor Dimitrov, pe care l-a învins greu în trei seturi, 7-6(7/4), 6-7 (3/7), 6-3. Acesta a fost al şaptelea meci consecutiv câştigat de german, care s-a impus săptămâna trecută în turneul de la Viena.

Până în prezent şi-au asigurat calificarea la Turneul Campionilor sârbul Novak Djokovic, ruşii Daniil Medvedev şi Andrey Rublev, grecul Stefanos Tsitsipas, germanul Alexander Zverev, italianul Matteo Berrettini şi norvegianul Casper Ruud.

Polonezul Hubert Hukacaz ar putea obţine ultimul bilet dacă va reuşi să-l învingă vineri pe australianul James Duckworth în sferturile de finală la Paris, conform Agerpres.

Rezultate înregistrate la Paris în optimile de finală:

Novak Djokovic (Serbia/ primul favorit) - Gael Monfils (Franţa/ 15) (forfait Monfils)

Taylor Fritz (SUA) - Cameron Norrie (Marea Britanie/ 10) 6-3, 7-6(3)

James Duckworth (Australia) - Alexei Popyrin (Australia) 7-6(6), 6-4

Hubert Hurkacz (Polonia/ 7) - Dominik Koepfer (Germania) 4-6, 7-5, 6-2

Casper Ruud (Norvegia/ 6) - Marcos Giron (SUA) 6-2, 6-1

Alexander Zverev (Germania/ 4) - Grigor Dimitrov (Bulgaria/ 16) 7-6 (4), 6-7(3), 6-3

Daniil Medvedev (Rusia/ 2) - Sebastian Korda (SUA) 4-6, 6-1, 6-3

Hugo Gaston (Franţa) - Carlos Alcaraz (Spania) 6-4, 7-5

Rezumatul celor mai importante meciuri desfășurate joi: