La doar 18 ani, Emma Răducanu rescrie istoria tenisului: a câștigat US Open (primul titlu din carieră) învingând-o în finală pe Leylah Fernandez (19 ani), scor 6-4, 6-3, după o oră și 50 de minute de joc. Chiar dacă a început turneul de la New York pe locul 150 WTA și a fost nevoită să treacă de calificări, jucătoarea britanică cu origini românești a afișat un tenis complet (lovituri puternice și precise, un serviciu foarte bun), a câștigat 10 meciuri fără să piardă vreun set și a făcut pasul în elita sportului alb.

HotNews.roFoto: Hotnews

Rezumatul partidei dintre Emma Răducanu și Leylah Fernandez:

Sursă: Eurosport

Momentul în care Emma Răducanu a devenit campioană la US Open:

De știut:

  • Emma Răducanu este prima sportivă din Era Open care câştigă un Grand Slam venind din calificări.

  • Emma Răducanu a devenit prima jucătoare din Marea Britanie câştigătoare a unui Grand Slam după Virginia Wade, în 1977, la Wimbledon.

  • Pentru prima dată în Era Open (atât la masculin, cât şi la feminin), în ultimul act al unui Grand Slam s-au întâlnit două jucătoare care nu se aflau pe lista capilor de serie.

  • Grație parcursului incredibil de la US Open, Emma Răducanu va urca, începând de luni, până pe locul 23 în clasamentul WTA (un salt de 127 de locuri). De cealaltă parte, Leylah Fernandez se va clasa pe poziția 27 (a început competiția pe locul 73).
  • Emma Răducanu va primi un cec în valoare de 2.5 milioane de dolari, în timp ce Leylah Fernandez a câștigat 1.25 de milioane de dolari.
  • Născută în Canada, din tată român și mamă chinezoaică, Răducanu a ajuns în Marea Britanie la vârsta de doi ani. Emma a crescut în Londra și a început să joace tenis la cinci ani.

  • Răducanu, în vârstă de 18 ani, s-a făcut remarcată în iulie 2021 la Wimbledon, unde a atins optimile de finală la prima sa participare la un turneu de Grand Slam.

Statistica partidei dintre Emma Răducanu și Leylah Fernandez:

Ași: 3 - 2

Duble greșeli: 2 - 5

Puncte jucate cu primul serviciu: 69% - 58%

Puncte câștigate cu primul serviciu: 67% - 56%

Puncte câștigate cu al doilea serviciu: 45% - 45%

Puncte de break câștigate: 4/18 - 2/9

Puncte câștigate la fileu: 11/15 - 9/12

Erori neforțate: 25 - 26

Lovituri câștigătoare: 23 - 18.

Emma Răducanu, traseul incredibil de la New York

  • Calificări:

Turul I: 6-1, 6-2 vs Bibiane Schoofs (285 WTA)

Turul II: 6-3, 7-5 vs Mariam Bolkvadze (167 WTA)

Turul III: 6-1, 6-4 vs Mayar Sherif (96 WTA)

  • Tabloul principal:

Turul I: 6-2, 6-3 vs Stefanie Voegele (128 WTA)

Turul II: 6-2, 6-4 vs Shuai Zhang (49 WTA)

Turul III: 6-0, 6-1 vs Sara Sorribes Tormo (41 WTA)

Optimi: 6-2, 6-1 vs Shelby Rogers (43 WTA)

Sferturi: 6-3, 6-4 vs Belinda Bencic (12 WTA)

Semifinale: 6-1, 6-4 vs Maria Sakkari (18 WTA)

Finala: 6-4, 6-3 vs Leylah Fernandez (73 WTA).

Desfășurarea finalei dintre Emma Răducanu și Leylah Fernandez (6-4, 6-3)

6-4 Revenită pe teren, Emma salvează mingea de break - Fernandez zâmbește ironic. Leylah mai obține o oportunitate, dar Răducanu scapă și de aceasta cu un smash dintr-o poziție dificilă. Emma Răducanu servește un as și câștigă finala de la US Open.

Leylah Fernandez nu este mulțumită de timeout-ul medical cerut de Emma Răducanu. Aceasta discută aprins acuzând că britanica nu ar avea vreo problemă.

Emma Răducanu s-a întins după o minge, a căzut în genunchi (a început să sângereze) și meciul a fost întreupt la 40-30 pentru Fernandez.

5-3 Emma Răducanu s-a aflat de două ori la un singur punct distanță de victorie, dar Leylah Fernandez nu a renunțat la luptă, a salvat ambele mingi de meci și partida continuă pentru cel puțin încă un game.

5-2 Leylah Fernandez pare obosită, nu mai are răspuns pentru loviturile Emmei Răducanu și britanica mai are nevoie de un singur game pentru a câștiga finala.

4-2 Seria câștigătoare continuă pentru Răducanu - Emma o pasează pe Leylah și se apropie de victorie.

3-2 Ca de fiecare dată în această partidă, serviciul o ajută pe Emma Răducanu să iasă dintr-o situație complicată - britanica a revenit de la 15-30.

2-2 Emma Răducanu nu își lasă adversara să se distanțeze și recuperează break-ul chiar în game-ul următor.

1-2 Emma revine de la 15-40, dar Leylah nu renunță la game și face break-ul după câteva erori ale sportivei din Marea Britanie.

1-1 Fernandez câștigă cinci puncte consecutive grație serviciului, revine de la 0-40 și egalează.

1-0 Răducanu se mișcă excelent și își face fără probleme serviciul.

Setul I

6-4 Emma Răducanu se grăbește și ratează primele trei mingi de set, dar o fructifică pe a patra: britanica rămâne fără set pierdut la US Open.

5-4 Lupta este una crâncenă, Emma ia câteva decizii bune și se apropie la un singur game de câștigarea primului set.

4-4 Serviciul o ajută din nou pe Fernandez să iasă dintr-o situație grea: canadianca egalează.

4-3 Meciul este unul foarte echilibrat, schimburile și game-urile sunt lungi. Emma Răducanu rezistă într-un game dificil și trece din nou la conducere.

3-3 Fernandez are și puțin noroc: mingea trimisă de ea cu forehand-ul lovește banda fileului și se oprește în terenul Emmei.

3-2 Aflată într-o situație dificilă (0-30), Emma Răducanu își revine, servește excelent și câștigă game-ul.

2-2 Leylah servește foarte bine la mediană, Emma pune ceva presiune la retur, dar canadianca egalează.

2-1 Fernandez recuperează break-ul după ce fructifică a patra ocazie avută în game.

2-0 Importanța partidei pune presiune pe umerii lui Fernandez: Răducanu ajunge la 40-0 după câteva erori ale adversarei. Leylah revine, salvează în total cinci mingi de break, dar nu poate închide game-ul și Emma face break-ul la a șasea oportunitate.

1-0 Meciul începe cu Răducanu la serviciu. Emma începe bine partida, lovește foarte puternic și precis atât cu forehand-ul cât și cu reverul.

Meciul va fi arbitrat din scaun de Marijana Veljovic.

Cele două jucătoare au intrat în arenă.

Leylah Fernandez, parcurs fabulos până la marea finală

În vârstă de 19 ani, Leylah este cealaltă mare surpriză de la actuala ediție a US Openului. Sportiva din Canada a trecut de nume mari ale circuitului precum Naomi Osaka, Angelique Kerber, Elina Svitolina și Aryna Sabalenka.

Leylah Fernandez, la US Open 2021:

Turul I: 7-6(3), 6-2 vs Ana Konjuh (88 WTA)

Turul II: 7-5, 7-5 vs Kaia Kanepi (70 WTA)

Turul III: 5-7, 7-6(2), 6-4 vs Naomi Osaka (3 WTA)

Optimi: 4-6, 7-6(5), 6-2 vs Angelique Kerber (17 WTA)

Sferturi: 6-3, 3-6, 7-6(5) vs Elina Svitolina (5 WTA)

Semifinale: 7-6(3), 4-6, 6-4 vs Aryna Sabalenka (2 WTA).

Până la momentul US Open, cele două au adunat din tenis $786,772 (Fernandez), respectiv $303,376 (Răducanu).