Monica Niculescu a declarat că întâlnirea cu Italia, din play-off-ul Grupei Mondiale a Billie Jean King Cup, va fi dificilă, dar ea şi colegele sale sunt încrezătoare, potrivit News.ro. ​​Căpitanul-jucător al echipei României a afirmat că punctul forte al adversarelor este pregătirea fizică.

Monica NiculescuFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

“Mi-am dorit foarte mult să fiu aici. Am jucat de foarte multe ori la Fed Cup şi mi-am dat sufletul, m-am dăruit şi îmi pare bine că sunt aici. Sigur, în altă postură. Avem puţine emoţii pentru că ne dorim foarte mult să rămânem în Grupa Mondială, este un moment dificil pentru noi şi ne dorim să trecem acest pas.

Avem un meci greu, cu Italia, trei fete tinere care vin acum, au avut meciuri foarte bune. Trebuie să fim atente. O ştiu şi pe Trevisan, o ştiu şi pe Cocchiaretto, şi pe Paolini, sunt mici de statură, dar rezistă foarte mult. La pregătire fizică sunt ‘beton’. Vor fi meciuri grele, dar ne dorim să câştigăm.

Dacă aveam şi publicul era altceva, dar anul trecut am jucat toate turneele, ne-am obişnuit. Avem încredere, ne place terenul, ne plac mingile, totul merge conform planului şi sper să facem o treabă bună vineri. Cred că mă ajută foarte mult faptul că joc dublu. La dublu eu sunt cea care ia iniţiativa. Fetele joacă foarte bine. Din primul antrenament mi-au zis că le place suprafaţa”, a spus Niculescu.

Ea a precizat că şi-ar fi dorit să poată conta şi pe alte jucătoare, dar nu a fost posibil deoarece este an olimpic şi în cazul Simonei Halep şi Patriciei Ţig au intervenit accidentări.

“Mi-am dorit foarte mult să o avem şi pe Irina Begu în echipă, şi pe Jaqueline, şi pe Olaru. Raluca a câştigat un turneu recent, nu mai zic de Ana Bogdan, dar aşa s-a nimerit. Fetele... Eu le-am convocat. Mi-am dorit foarte mult să o am pe Irina Begu în echipă, nu mai ştiţi de câte ori am salvat România şi ne-am pus sufletul în teren... Dar este an olimpic, şi-a dorit foarte mult să se ducă la Olimpiadă. Jaqueline este la un pas să intre în top 100 şi şi-a dorit foarte mult să facă puncte şi să joace la Istanbul şi din păcate este în calificări.

Raluca, e an olimpic şi doreşte să mai facă puncte. Ana Bogdan a avut un început de an destul de greu şi este la Istanbul în calificări. Le înţelegem decizia, le aşteptăm sper în meciul următor. Văd un viitor bun, sincer. S-a nimerit anul acesta să fie an olimpic. Simona s-a accidentat, Patricia s-a accidentat, a fost un moment mai diferit. Niciodată cred că n-am venit la Fed Cup cu patru jucătoare, dar patru jucătoare care sunt dornice să câştige, să arate României că se poate. Meciurile vor fi grele, echilibrate. Italiencele sunt tinere şi vor să se afirme", a mai spus căpitanul-jucător al echipei României.

Cum vor arăta cele două echipe:

România: Irina Bara (132 WTA), Mihaela Buzărnescu (136 WTA), Monica Niculescu (174 WTA la simplu şi 55 WTA la dublu), Gabriela Ruse (166 WTA).

Italia: Martina Trevisan (99 WTA), Jasmine Paolini (103 WTA), Elisabetta Cocciaretto (111 WTA), Giulia Gatto-Monticone (177 WTA), Bianca Turati (281 WTA).

Meciul contra Italiei face parte din play-off-ul Billie Jean King Cup by BNP Paribas, acesta fiind noul nume sub care se va desfășura Fed Cup.

Întâlnirea România - Italia de pe 16-17 aprilie va avea loc în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca și se va desfășura fără spectatori. Toate meciurile vor fi Livetext pe Hotnews și în direct pe Digisport.