​Serena Williams a avut parte de un meci foarte dificil în fața Mariei Sakkari (favorită 15), însă a reușit să revină în setul decisiv (grecoaica a debutat cu un break) și să se califice în sferturile de la US Open. Pentru Serena, aceasta este a 100-a victorie obținută pe arena Arthur Ashe.

HotNews.roFoto: Hotnews

Serena a început mai bine partida, a salvat cele trei mingi de break consecutive ale adversarei la scorul de 2-2, a câștigat la retur în game-ul următor și s-a impus cu 6-3 după 38 de minute.

Setul secund a fost unul foarte echilibrat, cele două jucătoare servind foarte bine. Sakkari a ratat două mingi de set la retur, la 6-5, însă a câștigat manșa în tiebreak, unde a fructificat a cincea oportunitate avută (a condus cu 4-0 și 6-4, impunându-se în cele din urmă cu 8-6).

Sakkari a profitat de momentul bun și a făcut break încă din primul game al decisivului. Serena a rezistat ofensivei adversarei, și-a arătat experiența și determinarea și a câștigat cu 6-3.

A fost 6-3, (6)6-7, 6-3 pentru Serena, după un meci care a durat două ore și 28 de minute.

Serena și-a luat astfel revanșa după ce grecoaica a eliminat-o la Cincinnati, turneu care a avut loc tot la Flushing Meadows înainte de startul US Open-ului.

Pentru un loc în semifinale, Serena se va confrunta cu Tsvetana Pironkova (Bulgaria / fără clasare, revenită pe teren după o pauză de trei ani), care a trecut de Alize Cornet (Franța / 58 WTA), scor 6-4, (5)6-7, 6-3.

Serena Williams a câştigat de şase ori US Open, ultima dată în 2014. Williams luptă la US Open pentru câştigarea celui de-al 24-lea său trofeu de Grand Slam.

Programul sferturilor:

Jennifer Brady (SUA / 28) vs Yulia Putintseva (Kazakhstan / 23)

Naomi Osaka (Japonia / 4) vs Shelby Rogers (SUA)

Tsvetana Pironkova (Bulgaria) vs Serena Williams (SUA / 3)

Victoria Azarenka (Belarus) / Karolina Muchova (Cehia / 20) vs Elise Mertens (Belgia / 16) / Sofia Kenin (SUA / 2)

Rezumatul partidei dintre Serena Williams și Maria Sakkari: