Jucătoarea belgiană de tenis Kim Clijsters, fostă nr. 1 mondial, a fost supusă la nu mai puţin de şase controale antidoping înainte de a reveni în competiţii, ea evoluând la Dubai (WTA) în această săptămână, scrie AFP, citată de Agerpres.

Kim ClijstersFoto: wta insider

Conform regulilor ITF (Federaţia Internaţională de Tenis), belgianca, absentă timp de şapte ani din circuitul profesionist, a trebuit să se conformeze normelor pentru a putea fi considerată jucătoare ''reintegrată''.

Kim Clijsters (36 ani) a fost eliminată în primul tur al turneului WTA de la Dubai (Emiratele Arabe Unite), dotat cu premii totale de 2.643.670 dolari, după ce a pierdut în două seturi, 6-2, 7-6(6), în faţa lui Garbine Muguruza (Spania, 16 WTA, favorită nr. 9).

Clijsters, mamă a trei copii, a anunţat în septembrie anul trecut că va reveni pe terenurile de tenis în 2020, după peste şapte ani de absenţă.

Fostul lider mondial îşi programase iniţial revenirea pentru ianuarie la Australian Open, turneu pe care l-a câştigat în 2011, dar o accidentare la genunchi a determinat-o să-şi modifice programul.

Clijsters a făcut o primă pauză în 2007 şi a revenit în 2009, după naşterea celui de-al doilea copil. Ea numără 41 de titluri, dintre care patru de Grand Slam (US Open 2005, 2009 şi 2010 Openul Australiei 2011).

Citește și:

VIDEO WTA Dubai: Înfrângere pentru Kim Clijsters - Pasaje de joc încântătoare în meciul cu Garbine Muguruza

VIDEO Kim Clijsters, revenirea pe teren și cum se simte tenisul după o pauză de 7 ani și jumătate