Ana Bogdan (123 WTA) a fost eliminată joi în optimile de finală ale turneului WTA de la Bol (Croaţia), dotat cu premii totale de 125.000 de dolari, după ce a fost învinsă de Aleksandra Krunic (Serbia, 76 WTA), scor 6-2, 6-1.

Ana BogdanFoto: shenzenopen.com

Krunic a avut nevoie de doar 57 de minute pentru a închide partida. Aceasta a reușit nu mai puțin de șase break-uri (față de unul singur al româncei).

Pentru jucătoarea din Serbia urmează un duel cu învingătoarea partidei dintre Kaja Juvan (Slovenia, 131 WTA) și Astra Sharma (Australia, 92 WTA).

Ana Bogdan va primi un cec în valoare de 2.325 dolari şi 15 puncte WTA.