Roger Federer va juca la Roland Garros după 1.454 de zile - Duelul cu Lorenzo Sonego va avea loc după ora 15:30

de Diana Ene     HotNews.ro
Duminică, 26 mai 2019, 11:23 Sport | Tenis


Roger Federer
Foto: atp/ twitter
Tenismenul elveţian Roger Federer, locul 3 ATP, va juca, duminică, primul său meci la Roalnd Garros, după 1.454 de zile, potrivit lesoir.be. Federer a disputat ultimul meci la French Open la 2 iunie 2015, când a fost eliminat în sferturile de finală de compatriotul său Stan Wawrinka, scrie News.ro.


După acel meci, Federer a decis să "sară" peste sezonul de zgură, susţinând că, la vârsta lui, trebuie să-şi aleagă cu atenţie competiţiile la care participă. Zgura este suprafaţa cea mai "neplăcută" pentru jucătorul elveţian, care a câştigat doar o dată French Open, în 2009, faţă de opt tiluri la Wimbledon, şase la Australian Open şi cinci la US Open.

Însă după ediţia din acest an a competiţiei de la Melbourne, Federer a anunţat că va reveni să joace pe zgură, parte a sezonului care are drept punct culminant French Open.

Unii s-au gândit că Federer este aproape de retragere şi că prezenţa la Roland Garros ar putea fi un fel de "adio", dar fostul lider ATP a rispit sepculaţiile.

"N-are nicio legătură cu un turneu de adio, nici nu mi-a trecut aşa ceva prin cap. Nu, am simţit că sunt pregătit, corpul meu este pregătit pentur această provocare şi toată lumea din jurul meu a gândit la fel", a explicat "FedEx"

Rojer Federer a disputat primul său grand slam din carieră la Paris şi îşi aminteşte de întâlnirea de atunci cu Patrick Rafter.

"Aveam 17 ani şi eram fericit să înfrunt un astfel de jucător (n.r. - Rafter era numărul 3 mondial) pe Lenglen şi nu în faţa a 100 de persoane pe terenul 23. Este o exprienţă care te marchează pe viaţă. Îmi amintesc că am luat primul set (n.r. - scor 7-5, 3-6, 0-6, 2-6). M-am descurcat destul de bine", a spus el.

Duminică, în al treilea meci de pe Philipe Chatrier (primul, de la ora 12.00), Federer, 37 de ani, va păşi din nou pe zgura pariziană şi îl va înfrunta pe italianul Lorenzo Sonego, 24 de ani, locul 73 ATP, în primul tur al competiţiei. Partida va începe după ora 15:30.

Roger Federer a câştigat 65 de meciuri la Roland Garros din 81. Elveţianul a mai jucat patru finale, toate pierdute în faţa spaniolului Rafael Nadal.

Programul primei zile la Roland Garros (26 mai):
*primul meci de pe fiecare arenă începe la ora 12:00 (ora României)

Arena Philippe Chatrier

Kerber (5) - Potapova
Tsitsipas (6) - Marterer
Sonego - Federer (3)
Brengle - Ka. Pliskova (2)

Arena Suzanne Lenglen

Fabbiano - Cilic (11)
Nishikori (7) - Halys
Ferro - Mladenovic
Stephens (7) - Doi

Arena Simonne Mathieu

Muguruza (19) - Townsend
Cecchinato (16) - Mahut
V. Williams - Svitolina (9)
Goffin - Berankis

Terenul 1


Martic (13) - Jabeur
Tipsarevic - Dimitrov
Bencic (15) - Ponchet
Haase - Kohlschreiber

Terenul 6

Rybarikova - Larsson
Jaziri - Otte
Pera - Kozlova
Vesely - Mayer

Terenul 7

Berrettini (29) - Andujar
Siegemund - Zhuk
Ramos-Vinolas - Djere (31)
Brady - Jorovic

Terenul 13

Ruud - Gulbis
Wang - Vondrousova
Gunneswaran - Dellien
Sorribes Tormo - Van Uytvanck

Terenul 14


Popyrin - Humbert
Kuznetsova - Kucova
Fucsovics - Schwartzman
Hercog - Sasnovich (32)

Competiția de la Roland Garros va putea fi urmărită în România în direct pe Eurosport (1, 2 și pe Eurosport Player) și LiveText și LiveScore pe HotNews.ro.


Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















944 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version