Simona Halep, înainte de meciul cu Pliskova: "Nu am crezut că voi fi din nou atât de aproape de numărul 1, atât de repede"

de A.I.     HotNews.ro
Joi, 28 martie 2019, 8:56 Sport | Tenis


Simona Halep, la Miami
Foto: miamiopen.com
Jucătoarea Simona Halep a declarat, în conferinţa de presă de după meciul cu Qiang Wang, din sferturile Miami Open, că nu a crezut că va ajunge în situaţia de a reveni pe primul loc WTA atât de repede. Ea a vorbit şi despre faptul că a avut o atitudine negativă în setul doi, dar a putut întoarce situaţia şi să privească pozitiv lucrurile. Halep i-a mulţumit fostului său antrenor, Darren Cahill, pentru că a ajutat-o să nu mai fie negativă la meciuri, transmite News.ro.

Despre locul 1 mondial

“Tocmai ce am aflat de la antrenorul meu că am nevoie de un meci pentru a fi din nou numărul 1. Mă bucur că sunt din nou în această situaţie, îmi dă încredere, pentru că după pauza competiţională nu am crezut că voi fi din nou atât de aproape, atât de repede. Va fi o provocare mare, dar îmi place să joc sub presiune. Sper că mâine voi juca la cel mai bun nivel” - Simona Halep.

Despre cum era să piardă setul al doilea din cauza nervilor

“Al doilea set nu a fost grozav până la 1-5, am început să fiu negativă şi să vorbesc pe teren, dar am reuşit să încetez şi a fost mult mai bine atunci. M-am concentrat pe joc şi cred am făcut-o destul de bine. Sunt mult mai bine decât înainte. În ultimii doi ani nu am avut multe meciuri pierdute din cauza negativităţii. Astăzi am avut cinci ghemuri în care am fost negativă, dar am putut întoarce situaţia, să încerc să fiu pozitivă. A funcţionat. Toate meciurile pe care le-am pierdut în ultima perioadă le-am pierdut pentru că nu am jucat destul de bine, astfel că mental sunt destul de bine acum” - Simona Halep.

Ea a precizat că jucătoarele care au atitudine negativă trebuie să înceapă să se gândească la lucrurile pozitive pe teren şi să lucreze cu cineva care să o ajute în acest sens. “Este mai bine să îţi laşi adversara să te învingă decât să te baţi pe tine însăţi pe teren pentru că eşti negativă”, a adăugat Halep.

Mulțumiri lui Darren Cahill

“El este foarte pozitiv şi foarte relaxat (n.r. Darren Cahill). Am încercat să învăţ cum să fiu pozitivă, pentru că eram negativă tot timpul. Cred că este în natura mea. După un meci greu pierdut din cauza faptului că am gândit negativ, mi-a spus că mă fac singură să sufăr şi de aceea nu pot să câştig meciuri, că de jucat, joc foarte bine. Vreau să îi mulţumesc încă o dată pentru acel moment. A fost unul important, în care s-a schimbat totul în capul meu”.

Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 2, a învins-o, miercuri, cu 6-4, 7-5, pe jucătoarea chineză Qiang Wang, locul 18 WTA şi cap de serie numărul 18, calificându-se pentru a doua oară în semifinalele turneului de categorie Premier Mandatory de la Miami.

În faza următoare, Halep va evolua cu jucătoarea cehă Karolina Pliskova, locul 7 WTA şi cap de serie numărul 5.



Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















8048 vizualizari

  • +1 (9 voturi)    
    Ar cam fi nevoie de.. (Joi, 28 martie 2019, 9:09)

    lasa [utilizator]

    ..un antrenor adevarat si un psihoterapeut, poate si cineva sa o invete bine engleza.
    Nu conteaza ca esti sau nu numarul 1 mondial, conteaza sa fii cea mai buna de pe teren, cand joci!
    Sigur vei gasi si echilibrul, dar iti trebuie profesionisti.
    • 0 (4 voturi)    
      Profesionistele sunt (Joi, 28 martie 2019, 18:08)

      Con_stan_tin [utilizator] i-a raspuns lui lasa

      de cealaltă parte a fileului. Echilibrul îl găsești la celălalt capăt al balansoarului, degebea îl cauți în tine sau lângă tine.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by