​​Sorana Cîrstea, locul 80 WTA, a fost eliminată în primul tur al turneului de la Linz, după ce a fost învinsă în două seturi, scor 6-4, 6-2, de Jil Belen Teichmann (locul 158 WTA). Partida a durat o oră și 17 minute.

Sorana CirsteaFoto: BRD Bucharest Open/ facebook

Primul set a fost decis de break-ul reușit de jucătoarea din Elveția la scorul de 4-4. În setul secund, Teichmann a trecut la conducere încă din start, câștigând pe serviciul româncei, ca la scorul de 4-2 să mai facă un break. Elvețianca și-a făcut serviciul (pe care nu l-a pierdut niciodata pe toată durata partidei) și a trecut mai departe în competiția de la Linz.

Pentru participarea la Linz, Sorana va primi un cec în valoare de 1.694 de dolari și un singur punct în clasamentul WTA.

În turul secund, Teichmann o va întâlni pe învingătoarea partidei dintre Camila Giorgi și Pauline Parmentier.

Irina Bara a fost eliminată în primul tur al calificărilor turneului, după ce a fost învinsă de Kristyna Pliskova, scor 6-4, 6-3.

Competiția de la Linz este dotată cu premii totale în valoare de 250.000 de dolari. Se dispută în perioada 9-15 octombrie, pe hard, iar turneul face parte din categoria "International". Barbora Strycova este ultima campioană (în 2017). Favorita de anul acesta este Julia Goerges, iar la turneu mai participă și jucătoare precum câștigătoarea de anul trecut și Kiki Bertens.