Ploaia a întrerupt din nou meciurile la Cincinnati. Halep ar urma să joace cu Barty nu înainte de ora 04.00

de I.B.     HotNews.ro
Vineri, 17 august 2018, 2:44 Sport | Tenis


Simona Halep
Foto: wtatennis.com

Simona Halep a stat, joi, doar patru minute pe teren pentru a încheia cu victorie meciul cu Ajla Tomljanovic, din turul al doilea, înrerupt, miercuri, în decisiv. Meciul a început şi joi cu peste două ore întârziere, din cauza ploii. După ce partida liderului WTA s-a încheiat, vremea nefavorabilă a întrerupt din nou meciurile, potrivit news.ro.

Simona Halep, locul I WTA, a învins-o, joi, cu scorul de 4-6, 6-3, 6-3, pe australianca Ajla Tomljanovic, locul 58 WTA, venită din calificări, în turul al doilea al turneului de categorie Premier de la Cincinnati, în care a fost direct acceptată. Meciul a fost întrerupt miercuri, în decisiv, la scorul de 4-3.

În optimi, jucătoarea română va evolua, tot joi (data locală), cu o altă australiancă, Ashleigh Barty, locul 16 WTA. În acest moment, această întâlnire ar trebui să se dispute vineri, după ora României, nu înainte de ora 04.00, însă sunt posibile şi alte schimbări în program din cauza vremii.

Halep va juca pentru a doua oară împotriva lui Ashleigh Barty, după ce a învins-o, sâmbătă, cu 6-4, 6-1, în semifinalele Rogers Cup, turneu câştigat de româncă.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















431 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by