Jucătoarea ucraineană Elina Svitolina, locul 5 WTA şi cap de serie numărul 5, a fost învinsă, luni, cu scorul de 7-6 (3), 4-6, 6-1, de germana Tatjana Maria, locul 57 WTA, în turul I al turneului de la Wimbledon, potrivit news.ro.

Elina SvitolinaFoto: internazionalibnlditalia.com

Svitolina s-a înclinat după un meci de două ore şi nouă minute. Anul trecut, ucraineanca a jucat în optimile de finală.

Aceasta este a doua mare supriză a primei zile pe tabloul feminin, după eliminarea americancei Sloane Stephens, locul 4 WTA şi cap de serie numărul 4.

În schimb, favorita principală de pe această parte a tabloul, daneza Caroline Wozniacki, locul 2 WTA, a trecut, cu 6-0, 6-3, de americanca Varvara Lepchenko, locul 97 WTA.

În manşa a doua, Wozniacki va da piept cu rusoaica Ekaterina Makarova, locul 35 WTA.

Tot cu dreptul a început şi Serena Williams, de şapte opri câştigătoare pe iarba lononeză. A XXV-a favorită s-a impus cu 7-5, 6-3, în faţa olandezei Arantxa Rus, locul 105 WTA. Williams este pe locul 181 WTA acum şi va evolua în manşa a doua cu Viktoria Tomova din Bulgaria, locul 135 WTA, venită din calificări.